EXCLUSIV VL | O companie din India plănuieşte o INVESTIȚIE de 40 milioane de euro în Parcul Industrial gălățean
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Negri

EXCLUSIV VL | O companie din India plănuieşte o INVESTIȚIE de 40 milioane de euro în Parcul Industrial gălățean
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

O investiţie ce ar putea porni activitatea Parcului Industrial de la Galaţi se „coace” în aceste zile şi se speră ca un răspuns final să se obţină până la sfârşitul acestui an. Conform reprezentantului echipei guvernamentale InvestRomânia, Sorin Vasilescu (foto), care a fost prezent miercuri la Galaţi, cu ocazia celei de-a cincea Conferinţe internaţionale a clusterelor din România, proiectul este, deocamdată, confidenţial, deoarece nu există acordul investitorului pentru dezvăluirea detaliilor.

„Pot doar să vă spun doar că proiectul vine din India şi are o valoare destul de măricică, de 40-60 de milioane de euro, şi va crea cam 1.000 de locuri de muncă. Proiectul este într-un stadiu avansat, depinde de autorităţile locale, depinde de câteva ministere să se înţeleagă asupra unor termene şi condiţii, iar şansele sunt într-un procent destul de ridicat să se facă în Parcul Industrial Galaţi”, a declarat, în exclusivitate pentru „Viaţa liberă”, Sorin Vasilescu. L-am întrebat pe şeful InvestRomania dacă Galaţiul are tot ce-i trebuie pentru o asemenea investiţie. „Galaţiul are aproape tot ce-i trebuie”, a răspuns Vasilescu, precizând că primarul Ionuţ Pucheanu l-a asigurat că municipalitatea va avea toată disponibilitatea pentru a atrage investiţia respectivă.

Poate, de data, asta ne va reuşi „figura” şi nu-i vom pierde şi pe indieni aşa cum i-am pierdut pe japonezii de la Yazaki, care, din cauza indiferenţei cu care au fost trataţi de edilii de la vremea respectivă, au ales să plece, cu tot cu investiţia lor de 40 de milioane de euro şi cu peste 2.000 de locuri de muncă oferite, câţiva kilometri mai sus pe Dunăre, la Brăila.

Citit 9791 ori Ultima modificare Vineri, 07 Octombrie 2016 00:33

14 comentarii

  • postat de Obi
    Duminică, 23 Octombrie 2016 18:29
    82.76.7.***
    Galateni trezirea!! E vremea sa sustineti si voi mai pozitiv astfel de initiative! M am saturat de pesimismul din acest oras. E drept, nu am avut nicio administratie care sa faca ceva cu orasu, sa ii zicem lipsa de imaginatie, dar nici concitadinii nu au stiut sa faca ceva pe cont propriu. Va tot plangeti de mila. Fiti un pic mai constructiv e casa voastra doar!
    0
    1
    Raportează
  • postat de gange si filmele indiene
    Vineri, 07 Octombrie 2016 07:41
    86.127.73.***
    domnule daca fabrica betisoare indiene frumos mirositoare tot e un plus
    0
    5
    Raportează
  • postat de Raj Kapoor
    Joi, 06 Octombrie 2016 15:50
    89.137.225.***
    ..iar prin Parcul Industrial , vacile sfinte , se vor plimba liber , pe alei !
    5
    9
    Raportează
  • postat de Mickey Mouse
    Joi, 06 Octombrie 2016 15:08
    79.116.104.***
    Vad ca foarte multi se lasa prostiti de orice gogoasa aruncata in media de partidul fostilor comunisti! In primul rand ca in India sunt muncitori cu 50 de dolari pe luna, ala asa a devenit milionar, credeti ca vine sa faca opere de caritate? La noi, cine vrea sa munceasca, isi cumpara bilet la autocar sau avion cu destinatia Londra, restul stau aici pe ajutoare sociale,pensii si banii trimisi de rudele care muncesc afara!Bine,mai sunt si clica politicienilor (...) care mananca zeci de mii de euro lunar din banii publici din fel de fel de smenuri, dar astia nu se pun la socoteala.
    4
    9
    Raportează
  • postat de Costi
    Joi, 06 Octombrie 2016 13:20
    95.77.96.***
    Va zis eu secretul: vine o mare firma care are ca obiect de activitate fabricarea de galeti rosii si ambalarea zaharului si a uleiului.
    3
    16
    Raportează
  • postat de Marius Ionascu
    Joi, 06 Octombrie 2016 13:10
    213.218.53.***
    dle BDG poate India este o putere nucleara pentru ca la un miliard de oameni are banii sa faca o arma nucleara, si asta si datorita amenintarilor Pakistanului asupra Punjab si a Chinei pentru anumite zone din Tibet si din arcul himalayan de est !

    o fi avand multi milionari ca sunt multi profitori cu oameni platiti cu 1$ pe zi
    dar asta nu inseamna ca ce vor sa fac indienii in Galati o sa fie salarii de 1000 euro pe luna, gen Ungaria Mercedes / Audi / Samsung !!!?!?!

    Adica daca ofera 100-300 euro in mana, pe luna atunci pot mai bine sa nici nu vina !



    PS: Amazon anunta un nou centru de dezvoltare si tehnologie in Iasi, Romania cu viitor 400 de angajati.

    Mda...
    7
    8
    Raportează
  • postat de crystal
    Joi, 06 Octombrie 2016 12:58
    95.76.32.***
    categoric orice investitie e o mana cereasca fie ea si atelier de maturi . India daca e putere nucleara asta nu inseamna ca e si putere economica ,si pakistanul are bomba atomica . O fi avand crestere economica mai mare decat china poate pe hartie si nu se poate compara india cu china nici macar in 100 de ani. Chinezii deja se plimba cu trenuri pe perna magnetica iar indienii merg pe acoperisul trenurilor vechi de 50 de ani. China a acumulat atata capital incat ar putea cumpara europa toata, fiecare casa,fiecare strada , fiecare bloc si are si propria NASA si contruiesc un bloc in care sa incapa populatie cat pentru un oras. De vreo 2 ani inghite orice bitcoin ca in final cand nu se mai poate mina bitcoinul si ajunge la 21 milioane de unitati sa speculeze cu el pentru ca alte tari isi tot introduc astfel de sisteme de plata virtuala plus alte 2 motive, frica caderii yuanului/sistemului bancar si nevoia populatiei bogate de a investi in ceva mai puternic decat aurul si cu mai putine cifre sa nu le dea neuronii peste cap la socotit . Sa nu mai vorbim de cumparat materii prime ca fara ele o tara nu se poate dezvolta . Mafia din politica romaneasca a avut grija sa vanda tot fierul vechi la export, convoaie de marfare pline au iesit din tara, si sa vezi cum romania va cumpara fier mai tarziu cu de 3 ori pretul si statul va plati pentru furturile lor.
    Ce a dus la crestere economica a indiei ? exportul de scortisoara, banane, cacao si alte condimente ? Astea nu sunt produse cu valoare adaugata. Noroc ca e cald la ei si cresc astfel de istorii.
    Intr-adevar este vorba de investitori particulari si nu de statul indian, sa speram ca cei noi veniti se vor descurca mai bine ca cei din combinat
    3
    10
    Raportează
  • postat de Mihai
    Joi, 06 Octombrie 2016 10:35
    5.13.179.***
    1000 locuri de munca? Gogosi pentru campania electorala. Multumim domnule primar.
    9
    15
    Raportează
  • postat de BGD
    Joi, 06 Octombrie 2016 09:16
    86.34.187.***
    Pentru crystal sau cei ca el, in primul rand India este putere nucleara deci nu este ca noi, doi crestrerea economica a depasit-o pe ce a Chinei 3 este bine venita orice investitie ca de, americanii pe care i-ai asteptat 45 de ani nu investesc niciun dolar in partea asta de Romanie.
    Salarii mari o sa avem cand noi ca tara vom avea industrie cu capital romanesc.Pana atunci ramanem smecheri cu mana intinsa.
    0
    15
    Raportează
  • postat de Terente
    Joi, 06 Octombrie 2016 08:38
    86.34.180.***
    pt@ crystal: India are cateva milioane de milionari in euro. Asta conteaza...Nu statul indian investeste, ci unul dintre milionarii sai.
    Oricum pe praful asta, Galatiul ar trb sa se bucure daca ar veni si unul din Pago-Pago sa investeasca intr-un atelier de maturi si bidinele.
    2
    20
    Raportează
  • postat de Marius Ionascu
    Joi, 06 Octombrie 2016 08:27
    213.218.53.***
    Japonezii sunt una (foarte bogati, foarte civilizati, foarte apreciati) Indienii sunt alta (foarte saraci, foarte amabili, dar foarte saraci) !!

    Si stim cu totii ce au adus indienii la SIDEX in trecut... vreau salarii si de mai mizerie !


    Asa ca sa speram ca indienii astia nu aterizeaza la noi !

    Totusi Ungaria are investitori numai unul si unul, Mercedes, Audi, Samsung, ...

    noi daca ne aruncam sa ne multumim cu pielea de pe oase... nu mi se pare normal.
    4
    13
    Raportează
  • postat de gopo
    Joi, 06 Octombrie 2016 07:36
    82.208.137.***
    Bancuri electorale. Pana nu vad, nu cred. Au mai anuntat si altii investitii, infrastructura etc, in preajma alegerilor. Si rezultatul il stim.
    1
    15
    Raportează
  • postat de un cetatean
    Joi, 06 Octombrie 2016 07:23
    5.13.209.***
    Pai sa fie intrebat fostul primar de ce au plecat japonezii , care au fost motivele macar sa stim si noi Cetatenii ca ne pasa in primul rind , iar fostul primar actul consilier o poate face daca e strins cu usa ca in afara de demolat garaje si ce a facut cu parcurile in Galati egal cu zero ,nu sa adus nici un investitor dar a reusit perfoprmanta pentru-ai gonii .
    4
    15
    Raportează
  • postat de crystal
    Joi, 06 Octombrie 2016 00:17
    95.76.32.***
    india este o tara ca si romania foarte saraca , forta de munca foarte ieftina si salariile foarte mici ar fi castigat mult mai mult daca investea acasa decat daca se targeteaza piata europeana unde taxele de export sunt 0 sau foarte mici si e mai ieftin sa trimiti produse in europa de aici decat de acolo.
    18
    10
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.