Primii 114 angajaţi de la Damen au intrat în preaviz

Primii 114 angajaţi de la Damen au intrat în preaviz
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primii 114 angajaţi ai Şantierului Naval Damen au primit preavizul de concediere, urmând ca în august să încaseze compensaţiile financiare şi să intre în şomaj.

Liderul de sindicat Valentin Gheorghe a declarat marţi că  angajaţii care au primit preaviz pentru o lună nu mai sunt obligaţi să vină la muncă. Ei vor fi plătiţi cu salariul întreg pentru cele 30 de zile de preaviz, conform acordului la care au ajuns administraţia companiei şi liderii sindicali. În august, cei 114 muncitori disponibilizaţi vor încasa ajutoare financiare de la companie şi vor intra în şomaj.

"Salariaţii care au până în 5 ani de vechime în câmpul muncii vor primi 3.000 de lei net. Cei care au între 6 şi 10 ani vechime vor încasa 5.000 de lei, iar cei care au muncit între 11 şi 15 ani vor fi plătiţi cu 7.500 de lei”.

„Muncitorii care au o vechime în muncă de la 16 la 23 de ani vor primi un ajutor financiar net de 9.000 de lei, iar cei care au acumulat peste 23 de ani vechime vor lua 10.500 de lei", a declarat liderul sindical.

În august va intra în preaviz şi al doilea lot de navalişti gălăţeni, care va număra 130 de persoane. Alte două tranşe de concedieri colective vor fi operate începând din octombrie, dar nu mai târziu de sfârşitul acestui an.

În total, 574 de salariaţi ai Şantierului Naval Damen îşi vor pierde locurile de muncă până la finele lui 2009. După cele patru etape de disponibilizare, Şantierul Naval va rămâne cu puţin peste 2.300 de angajaţi.

(din surse NewsIn)

Citit 1481 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.