Primele de Crăciun ale gălăţenilor | Cel mai darnic Moş, la Dunăre

Primele de Crăciun ale gălăţenilor | Cel mai darnic Moş, la Dunăre
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Dacă ar fi să alcătuim un top al celor mai mari prime şi bonusuri acordate angajaţilor, de Sărbători, firmele de la Dunăre ar fi, fără nicio îndoială, pe primele locuri. AFDJ-ul, APDM-ul, chiar şi Şantierul Naval Damen se numără printre cele mai darnice firme cu propriii salariaţi.

Valoarea primelor care sunt acordate în acest an de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi ne arată ce înseamnă un contract colectiv de muncă bine negociat. Prima de Crăciun pentru fiecare angajat este de 800 de lei brut, la care se adaugă câte un cadou de 150 de lei pentru fiecare copil mai mic de 18 ani. Şi nu e tot. Joi urma să se stabilească şi economiile realizate la fondul de salarii, din care fiecare angajat va mai primi o parte. Anul trecut, economiile care s-au obţinut au fost de aproximativ 20 la sută din fondul de salariu, bani care au ajuns tot la salariaţii AFDJ.

La rândul său, Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi le oferă angajaţilor săi un bonus de 500 de lei net, ca adaos la salariul de bază, cu ocazia Crăciunului. Nu am aflat cu ce va veni Moşul în traistă la firmele din grupul Navrom, în schimb, la Damen, el va aduce câte o premiere de 25 la sută (brut) din salariul de încadrare, plus o pungă-cadou, în valoare netă de 170 de lei, pentru fiecare copil de navalist. Acestea sunt oferite de administraţia şantierului, iar sindicatul va plusa şi el cu cadouri pentru membrii săi. Conform liderului Stelian Pavel, din cei 2.360 de angajaţi ai Damen, 1.800 sunt sindicalişti, printre aceştia numărându-se şi 80 de persoane de la subcontractorul Den Breejen.

Cadouri şi „multă sănătate”

De la apă, ne mutăm la oţel. ArcelorMittal oferă câte o primă de Crăciun brută în valoare de 200 de lei, alături de care a pregătit şi 2.700 de pachete pentru „puii” de siderurgişti. Peste două… viaducte, la Menarom PEC, prima este de 250 de lei brut plus cadouri de 50 de lei pentru fiecare copil. Astea sunt din partea firmei, iar din partea sindicatului, „multă sănătate”.

Nici Consiliul Judeţului, nici Primăria nu oferă prime. În „curtea” Primăriei sunt totuşi două firme care dau: Transurb (tichete-cadou de 150 de lei) şi Administraţia Pieţelor. 

Cadouri „identificate” la Poşta Română

Acum două săptămâni, sindicaliştii din Poşta Română urmau să aibă o întâlnire cu administraţia companiei, pentru „a identifica dacă rămâne vreo sumă de bani pentru prima de Moş Crăciun, chiar dacă e foarte mică”. Şi au identificat. Rezultatul: 80 de lei, în tichete-cadou. Tichete se dau şi la Finanţele Publice (la DGRFP şi AJFP Galaţi), în valoare de 50 de lei, plus alţi 50 de lei pentru fiecare copil. Cadourile sunt numai din partea sindicatului Sed Lex, pentru că instituţia DGRFP nu acordă niciun fel de prime salariaţilor.

CFR Călători nu oferă prime, dar toate sindicatele dau câte ceva, ne-a spus liderul Viorel Istrate. Primele ceferiştilor gălăţeni diferă, în funcţie de compania la care lucrează fiecare. La Mişcare-Comercial se dau câte 150 de lei pentru copii, la Infrastructură se dau 520 de lei net şi 150 la copii, iar Marfa dă 100 de lei primă şi câte 50 de lei copiilor.

Moşul n-are buget pentru bugetari

Există şi salariaţi vitregiţi de Crăciun şi, din păcate, sunt foarte mulţi. Şeful Ambulanţei, dr. Mihai Polinschi, a pufnit în râs atunci când „Viaţa liberă” l-a întrebat dacă oamenilor săi li se va oferi vreo primă de Crăciun. La AJOFM Galaţi nu se dau niciun fel de prime. Nici Finanţele nu dau nimic, doar sindicatul Sed Lex oferă cadouri membrilor săi. Nici la CET nu se dă nimic. „Suntem în insolvenţă, nu e nicio soluţie”, ne spunea recent Mihai Popa, liderul de sindicat din Electrocentrale. Şi la Calorgal Moşul e foarte „rece” cu salariaţii: nimic. La Inspectoratul Teritorial de Muncă, tot nimic. Cum puteţi citi în articolul alăturat, la CFR s-au găsit variante pentru cadouri, banii provenind din fondul cu destinaţie socială, din care fiecare companie de pe căile ferate a cheltuit în cursul anului cum a putut. În consecinţă, angajaţii de la CFR Infrastructură, pentru că au avut cele mai mici beneficii salariale în cursul anului, vor primi cea mai mare primă de Sărbători, adică 520 de lei – bani în mână. Nu am aflat nimic de la Electrica; la ora redactării acestui articol, negocierile erau în curs.

 

Citit 14261 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Decembrie 2016 14:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.