Zilierii trebuie înregistraţi!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

A trecut aproape o lună de când la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi s-au pus în vânzare registrele pentru înregistrarea zilierilor.

„Până în acest moment s-au vândut doar 187 de astfel de registre. Probabil, angajatorii din agricultură cred că ocolim acest domeniu. Nu este adevărat, le-am lăsat timp de acomodare, iar de la 1 august inspectorii noştri vor începe controalele pe acest segment”, a declarat directorul-executiv al ITM, Ionel Petrea.

Vă reamintim că registrele comercializate prin intermediul ITM sunt singurele valabile pentru înregistrare zilierilor, care trebuie înregistraţi zilnic, la începerea programului. În lipsa acestor registre, oamenii care muncesc cu ziua vor fi consideraţi forţă de muncă la negru.

Preţul unui registru trece cu puţin de 80 de lei, dar are 3.000 de poziţii de înscris, aşa că – indiferent cât de mare este afacerea angajatorului – este puţin probabil să aveţi nevoie de unul nou în fiecare lună.

Veţi avea însă nevoie de câte un registru la fiecare punct de lucru, pe care inspectorii trebuie să îl poată consulta, în timpul acţiunii de control.

Citit 786 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.