Peşte scump, cozi şi sudălmi

Peşte scump, cozi şi sudălmi
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Nu-i gălăţeanul mare consumator de peşte, dar nici când vrea să îşi cumpere câte ceva din pescărie n-o poate face în condiţii civilizate.

Doar două sunt dezlegările la peşte, în Postul Mare. Numai două, sunt, deci, ocaziile pentru care comercianţii ar trebui să se pregătească serios. Şi n-o fac niciodată. Cozi, îmbrânceală şi sudălmi am văzut, la pescăriile din Piaţa Centrală, şi în anii trecuţi. Ca să ne dăm seama dacă s-a schimbat ceva, am dat o fugă prin zonă şi anul acesta, înainte de Buna Vestire. Aceeaşi ciobănie: mulţi clienţi nervoşi şi o grămadă de vânzători depăşiţi de situaţie. Cozi la magazine şi peştele, servit ca din căruţă. Dacă cineva cerea rondele sau fileuri, mai că era invitat să-şi ia sacoşa la spinare şi să îşi vadă de drum. Şi la fel păţeau aproape toţi cei care cereau peşte curăţat. Întrebarea rămâne: dacă tot susţin comercianţii de peşte că afacerile nu le prea merg, de ce nu s-or pregăti din timp să îi servească pe clienţi civilizat şi de ce n-or încerca să-i atragă cu preţuri mai bune? Să nu spunem însă lucrurile au stat cum nu trebuie şi primăvara asta, câtă vreme n-au trecut, încă, Floriile. Ieri de dimineaţă am fost din nou prin Piaţa Centrală, să vedem cum stau lucrurile. Iată ce am găsit.

Preţurile, la zi

Cine spera la un an cu multă scrumbie, poate să îşi pună pofta-n cui! Mult râvnitul peşte e puţin şi se vinde cu 23 lei sau 24 lei kilogramul. Iar dacă e comerciantul abil şi pus pe câştigat bani, n-ar fi exclus să mai găsiţi şi alţi peşti amestecaţi în sacoşa cu scrumbie! Atenţie, să n-o păţiţi, că nu vă mai crede nimeni, după ce aţi plecat din pescărie! Dacă nu ţineţi musai să aveţi scrumbie pe masă, de Florii, puteţi scăpa şi mai ieftin. Am văzut ştiucă la 13,9 lei kilogramul şi crap la 14,9 lei kilogramul. Novacul întreg, mare, se vinde cu 10 lei kilogramul, iar cel eviscerat, cu opt lei. Păstrăvul curăţat vă scoate din buzunar 23 lei, iar guvizii sunt 10 lei. Carasul: 15 lei kilogramul. Nu duce galantarul lipsă nici de peşte mai scump: pana de somn e 38 de lei, iar rondele de somon, 45 lei. Icrele nu sunt deloc ieftine. Cel mai accesibil produs este salata de icre de crap, la 25 de lei kilogramul. Dacă vreţi icrele nepreparate, pregătiţi portofelele: cele de crap sunt 99 lei, cele de hering 45 lei, iar cele de ştiucă… 285 lei. Destul de mult veţi plăti şi pentru diversele produse din peşte. Un kilogram de burtă de somon, spre exemplu, costa ieri dimineaţă 35 lei, în vreme ce macroul marinat era 26,5 lei.

Citit 7461 ori Ultima modificare Joi, 06 Aprilie 2017 21:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.