SPECIAL VL | Afacere de miliarde în siderurgie. Achiziţie ArcelorMittal, în faţa tranzacţiei anului pe piaţa oţelului!

SPECIAL VL | Afacere de miliarde în siderurgie. Achiziţie ArcelorMittal, în faţa tranzacţiei anului pe piaţa oţelului!
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Grupul ArcelorMittal se pregătește pentru achiziţia celei mai mari unităţi siderurgice europene - după capacitatea de producţie, respectiv oţelăria Ilva, din Taranto, Italia. Pentru această afacere, ArcelorMittal a realizat un consorţiu cu italienii de la Marcegaglia, iar suma oferită este, potrivit unor surse din domeniu, de 1,6 miliarde de euro (1,72 miliarde de dolari). Miza este, însă, mult mai mare, dat fiind faptul că oferta include şi angajamente de investiţii de 2,3 miliarde de euro.

În „vremurile bune”, combinatul siderurgic Ilva producea anual nouă milioane tone de oţel, adică aproximativ 40 la sută din producţia de oţel a Italiei! Produsele erau destinate în special industriei auto, constructorilor de nave şi domeniului energetic, însă dincolo de partea plină a… furnalelor, oţelăria a devenit „o bombă” socială, dar şi ecologică, după ce, în 2012, Ilva a fost epicentrului unui scandal de poluare fără precedent. În urma acestuia, un an mai târziu, magistraţii au sechestrat de la foştii proprietari – familia Riva - active de 8,1 miliarde de euro, iar fabrica a ajuns la concedieri colective şi administrare judiciară! Spectrul închiderii oţelării şi pierderea a aproape 16.000 de locuri de muncă au făcut ca sindicatele să dea în clocot, iar în cele din urmă, în 2015, Guvernul de la Roma a preluat administrarea fabricii devenită, din cauza problemelor de mediu, neprofitabilă. În prezent, pentru salvarea oţelăriei, dezamorsarea problemelor sociale şi rezolvarea problemelor de mediu se caută un investitor strategic, iar ArcelorMittal este dispus să-şi asume această complicată tranziţie.

Combinate „înrudite”

După cum se vede, situaţia în care este acum Ilva seamănă, sub multe aspecte, cu cele pe care Mittal le-a avut la privatizarea combinatului siderurgic de la Galaţi. Chiar şi gama de produse este, într-o oarecare măsură, asemănătoare. De altfel, dacă tranzacţia va fi încheiată, combinatele de la Ilva şi Galaţi vor fi, în cadrul Grupului ArcelorMittal, complementare pe piaţa oţelului. O piaţă care, potrivit unor estimări ar urma să înregistreze o creştere cuprinsă între 0,5 şi 1,5 la sută, după un avans de 1 la sută în 2016. Iar dacă piaţa de desfacere a ArcelorMittal Galaţi, ţinând cont de preţurile de transport, este concentrată în special în ţările din zona Mării Negre, Ilva – odată modernizat – ar consolida pe termen lung prezenţa ArcelorMittal în ţările din vestul Europei. Un avantaj ar mai fi şi acela că, deşi nu se suprapun pe piaţă, atât combinatul de la Galaţi, cât cel de la Ilva ar putea beneficia de „know-how”-ul dezvoltat în cadrul grupului ArcelorMittal pe segmentele lor de producţie.

În aşteptarea verdictului

Ieri, 6 aprilie, a fost termenul-limită pentru depunerea ofertelor privind achiziţia Ilva. În afară de consorţiul ArcelorMittal – Marcegaglia, care a oferit 1,6 miliarde de euro, în cursa finală principalul competitor este compania indiană JSW Steel, care însă, se pare, a oferit doar 1,2 miliarde de euro. Dincolo, însă, de valoarea tranzacţiei, importat este şi planul de investiţii, în perspectiva modernizării activităţii combinatului, decizia finală a Guvernului italian urmând să fie făcută cunoscută în a doua jumătate a acestei luni.

„În centrul planului nostru se află investiţii – angajament de peste două miliarde de euro. Acestea vor aduce transformările necesare Ilva pe partea de mediu, dar deopotrivă vor duce la îmbunătăţirea şi reorientarea Ilva spre produsele cu valoare adăugată mare. Consorţiul ArcelorMittal – Marcegaglia aduce şi avantajul contactelor comerciale din Europa, ce vor facilita reintegrarea Ilva pe piaţă, inclusiv ca principal furnizor pe piaţa din Italia”, a precizat Aditya Mittal, CEO al ArcelorMittal Europe, potrivit unui comunicat oficial al companiei.

„Pe de o parte, ca italian, a fost trist să asist în ultimii ani la declinul aceste mari companii şi ne bucurăm că avem şansa de a contribui la relansarea ei (…) Marcegaglia şi-a dorit acest parteneriat cu ArcelorMittal, pentru că suntem convinşi că oferă cea mai bună combinaţie de excelenţă operaţională şi financiară, precum şi o bună cunoaştere a pieţei, necesare relansării Ilva”, a declarat la rândul său Antonio Marcegaglia, preşedinte şi CEO al Marcegaglia.

Ca obiective strategice, ArcelorMittal şi Marcegaglia îşi propun readucerea producţiei Ilva de la 6 milioane de tone de oţel pe an la 9,5 milioane tone de oţel, până în 2018. Mai bine de 1,1 miliarde de euro din planul de investiţii va fi orientat spre reducerea emisiilor de carbon şi tehnologiile de mediu. De asemenea, pe lângă planurile de retehnologizare, la Taranto va fi realizat un centrul de cercetare şi dezvoltarea de noi produse.

Citit 11185 ori Ultima modificare Joi, 06 Aprilie 2017 20:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.