* Societatea are de recuperat de la populaţie o sumă uriaşă * Prin punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti, Apaterm ar putea scăpa de faliment Teoretic, numai din sentinţele definitive şi irevocabile puse în executare, Apaterm, societatea ce furnizează căldură şi apă caldă municiupiului Galaţi, ar trebui să reuşească să îşi plătească integral datoriile către CET. Potrivit datelor furnizate de către Apaterm, prin sentinţe judecătoreşti definitive şi ir ...

Analiză VL/ Apaterm, FALIMENTATĂ de managementul dezastruos

Vineri, 18 Iulie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În ultimii 12 ani, preţul gigacaloriei pentru populaţie a crescut de aproape patru ori * Din 2002 încoace, datoriile şi penalităţile gălăţenilor către Apaterm s-au majorat de peste cinci ori Dezastrul ce paşte sistemul public de încălzire şi alimentare cu apă caldă poate fi privit, per ansamblu, ca rezultatul deciziilor proaste luate de conducerile succesive ce s-au perindat pe la cârma Apaterm, dar şi ca efect al faptului că, în toiul crizei economice, atunci când put ...
Unele dintre procesele deschise de către Apaterm asociaţiilor de proprietari pot avea o durată foarte lungă. De exemplu, durata unuia dintre procesele în urma cărora s-au obţinut sentinţele definitive şi irevocabile puse în executare a fost de opt ani de zile. Suma de încasat de către Apaterm în urma acestui proces este în valoare de 4.751 de lei.În schimb, cele mai multe sentinţe au fost date după procese care au durat trei ani. În acestă situaţie sunt 1.449 de sentinţe, al ...
* Două treimi din asociaţiile din Galaţi au sentinţe definitive şi irevocabile puse în executare * Furnizorul de agent termic a deschis, în total, 2.264 de procese Datoriile gălăţenilor la apă caldă şi căldură au făcut ca nu mai puţin de 71 la sută dintre asociaţiile de proprietari din Galaţi să se confrunte cu sentinţe definitive şi irevocabile puse în executare. După ce gălăţenii au îngropat în datorii Apatermul, furnizorul de agent termic caută să-şi recupe ...

Greu cu asfaltul la deal

Marți, 08 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Prin mai toate cartierele oraşului, pe la întâlnirile cu cititorii, gropile sunt o temă recurentă. Fie că sunt pe stradă sau pe trotuar, provenite din pavele lipsă sau surpări pe la îmbinările diverselor ţevi - da, da alea schimbate pe nervii noştri în câţiva ani buni de lucrări ISPA - gropile sunt la loc de cinste în peisajul urban. Le ştim cu toţii, le vedem cu toţii, ne indignăm cu toţii. De reparat, evident, ar trebui să le repare firmele de specialitate, la comanda P ...
* 30 de asociaţii de proprietari însumează restanţe de peste 31 milioane de lei la facturile de apă caldă şi căldură Unii sunt mai egali decât alţii, în sensul că îşi permit "luxul" de acumula datorii fără să le pese că, din cauza lor, au şi alţii de suferit. Acest lucru este demonstrat clar, negru pe alb, de o analiză a Apaterm, în baza datelor centralizate la sfârşitul lunii mai, privind restanţele populaţiei către furnizorul de apă caldă şi căldură. Jale ...

Iată ce BLOCURI din Galaţi rămân de luni FĂRĂ APĂ CALDĂ

Sâmbătă, 05 Iulie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de luni, va demara o nouă etapă din programul de reparaţii la sistemul urban de termoficare al municipiului Galaţi. Acest program prevede reparaţii la reţelele de transport a apei fierbinţi în vederea alimentării optime cu apă caldă de consum şi încălzire a locuinţelor gălăţenilor. Este  cea de-a cincea etapă din acest program, etapă care va dura până pe data de 11 iulie. În această etapă sunt prevăzute lucrări la o serie de puncte termice, fiind afectaţi ...

APATERM-ul e FALIT, dar directorii au ÎNCASAT sume fabuloase!

Sâmbătă, 28 Iunie 2014 16:00 | Publicat în SOCIETATE
* „Cine din administraţia publică va răspunde pentru distrugerea sistemului public de utilităţi?”, se întreabă cetăţenii nevoiţi să deconteze greşelile din administraţie Asigurarea utilităţilor minime pentru un trai civilizat s-au transformat într-un joc de-a şoarecele şi pisica, ne-a spus doamna Steluţa Ilie la întâlnirea dedicată problemelor de cartier. „Până la urmă, după tot ce s-a întâmplat cu Apatermul, am luat măsuri şi ne-am pus centrală termică. ...

Suntem săraci, dar şi proşti, dom'le!

Vineri, 27 Iunie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Consider că un sistem centralizat de furnizare a căldurii şi a apei calde reprezintă cea mai bună opţiune pentru orice familie din România. Nu vă grăbiţi să-mi săriţi în cap! Această opinie este una strict personală şi, când mă gândesc la un sistem centralizat, am în minte un sistem eficient şi nu întocmeala haotică de care avem parte acum. Pentru că struţo-cămila Apaterm-Electrocentrale-Asociaţii este o adevărată porcărie. Vina pentru decesul sistemului centraliza ...

Marea debranşare/ Cât vă COSTĂ să scăpaţi de APATERM

Vineri, 27 Iunie 2014 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În cea mai ieftină variantă, costurile unei centrale proprii ar ajunge la cel puţin 7.000 lei Chiar dacă nu aveţi absolut nicio datorie la întreţinere, în această iarnă puteţi rămâne în frig. Asta din cauza veşnicului război purtat între Apaterm, Electrocentrale, Primărie şi, nu în ultimul rând, asociaţiile de proprietari. Cei care doresc să scape de grija plăţii căldurii direct către administrator, pot firesc să apeleze la cea mai logică soluţie: instalarea u ...
Pagina 8 din 41