ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Decembrie fără amenzi pentru comercianții de artificii
Scris de Cristinel Luca Luni, 10 Ianuarie 2022
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în perioada 6-31 decembrie 2021, o acțiune de verificare a respectării prevederilor legale privind comercializarea articolelor pirotehnice. S-au vizat identificarea şi verificarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de deţinere, transport, manipulare, depozitare şi comercializare a articolelor pirotehnice. „Această acţiune a fost motivată…
În ianuarie, împrumuturi de 4,4 miliarde de lei
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 10 Ianuarie 2022
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei, din care 300 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount şi 4,1 miliarde de lei prin zece emisiuni de obligaţiuni de stat.La acestea se poate adăuga…
Leul a început anul pe apreciere
Scris de Radu Georgescu Duminică, 09 Ianuarie 2022
Începutul anului este, în general, unul în care optimismul investitorilor de la început de an menține apetitul pentru risc la un nivel ridicat. Leul, ca și alte monede din regiune, a profitat de acest sentiment, iar cursul euro a coborât joi la 4,9431 lei, minimul ultimelor patru luni. La sfârșitul…
Portalul ANAF, indisponibil timp de opt ore
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 08 Ianuarie 2022
Portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nu va putea fi accesat, timp de câteva ore, în acest sfârșit de săptămână. „În intervalul de sâmbătă, 8 ianuarie 2022, ora 22,00, până duminică, 9 ianuarie 2022, ora 6:00, portalul ANAF va fi indisponibil din cauza unor operaţiuni de mentenanţă. Ne cerem scuze…
Plăți de aproape trei milioane de euro în zootehnie
Scris de George Marinescu Sâmbătă, 08 Ianuarie 2022
Ministerul Agriculturii informează prin Agenția de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) că la finele anului trecut, mai exact la data de 27 decembrie, suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se ridica la aproape 157 de milioane euro la nivel național, în mare parte pentru…
Vântul aduce la Galați peste jumătate de miliard de euro
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 08 Ianuarie 2022
Datele furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Galați, la solicitarea "Vieții libere", confirmă încă o dată faptul că județul nostru este unul dintre cele mai atractive din țară pentru investitorii în parcuri eoliene. La începutul lunii decembrie 2021, în județul Galați erau în funcțiune zece parcuri eoliene autorizate, cu…
Majorări de prețuri în producția industrială
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 07 Ianuarie 2022
Preţurile producţiei industriale au crescut cu 32,2 la sută în noiembrie 2021 per total, piaţă internă şi externă, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, potrivit INS. Cel mai mult au urcat preţurile din extracţia de petrol şi gaze, respectiv cu 151,6 la sută, urmate de cele din prelucrarea ţiţeiului,…
Piața de energie - furnizori mai puțini, prețuri mai mari
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 07 Ianuarie 2022
Doar 20 de furnizori de energie mai au oferte pentru consumatorii casnici, potrivit comparatorului de preţuri al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, faţă de 80 anul trecut, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Energia Inteligentă. Dintre actualii ofertanți, 10 sunt ale unor firme multinaţionale şi absolut toate firmele…
Peste 40,4 miliarde de euro, rezerve în aur și valută
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 07 Ianuarie 2022
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la finele lunii decembrie 2021, la nivelul de 40,475 miliarde de euro, în creştere cu 3,03 la sută faţă de cele 39,283 miliarde de euro înregistrate la 30 noiembrie, informează BNR. Acest rezultat a fost obținut în condițiile în care au…
Peste 4.000 de firme dizolvate în Regiunea Sud-Est
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 07 Ianuarie 2022
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 23,17 la sută, în primele 11 luni din 2021, la 28.749, faţă de 23.341, în perioada ianuarie - noiembrie 2020, conform datelor centralizate la nivel național de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul, au…
Euro se apropie de 4,94 lei
Scris de Radu Georgescu Joi, 06 Ianuarie 2022
Leul a continuat și joi să se aprecieze față de euro, evoluție pe care a cunoscut-o și la începutul anului trecut. Media monedei unice a coborât de la 4,9460 la 4,9431 lei, un curs mai mic fiind înregistrat la începutul lui septembrie trecut. Cotațiile au scăzut la 4,941 – 4,948…
Companiile gălățene - datorii mai mari la bănci, dobânzi în creștere
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Ianuarie 2022
Expunerea companiilor gălățene prin împrumuturile contractate la bănci tinde să fie tot mai mare, în condițiile în care anul 2022 se anunță unul destul de turbulent în ceea ce privește evoluția dobânzilor. Creșterea generală a prețurilor pune presiune inclusiv pe costul creditelor, astfel că firmele care s-au împrumutat vor avea…
Deficit de 56 miliarde de lei la bugetul general consolidat
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Ianuarie 2022
Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 4,7 la sută din PIB după primele 11 luni din 2021, faţă de 4,03 la sută din PIB în perioada ianuarie - octombrie, potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Finanţelor. Execuţia bugetului general consolidat pe 11 luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un…
25,5 miliarde de lei, din impozit pe venit
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Ianuarie 2022
Încasările la bugetul general consolidat din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 25,51 miliarde de lei în perioada ianuarie - noiembrie 2021, consemnând o creştere de 15,8 la sută (an/an), susţinută de sporul încasărilor din impozitul aferent pensiilor (+41,9 la sută), impozitul pe dividende (+32,1 la sută), respectiv, Declaraţia…
Încasări la buget din TVA și accize
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 06 Ianuarie 2022
Încasările nete din TVA au fost de 72,79 miliarde de lei în perioada ianuarie - noiembrie 2021, în creştere cu 36,2 la sută (an/an), potrivit Ministerului Finanțelor. În acelaşi timp, restituirile de TVA au însumat 20,74 miliarde de lei în perioada analizată, cu 7,4 la sută peste nivelul înregistrat în…
Leul are un început de an optimist
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 05 Ianuarie 2022
Menținerea în rândul investitorilor a apetitului pentru risc, stimulați de efectele reduse ale variantei Omicron al Covid-19 asupra sistemului medical și care nu va afecta economiile, s-a reflectat într-o creștere a plasamentelor în monede de la marginea zonei euro. Leul a beneficiat de această tendință, iar cursul euro a scăzut…
Șomeri absolvenți ai cursurilor AJOFM
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 05 Ianuarie 2022
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați a organizat, în primele zece luni ale anului trecut, 14 cursuri de formare profesională, dintre care 13 pentru șomeri și unul (de confecționer articole din textile) pentru deținuții din penitenciar. Cursurile pentru șomeri, la care au participat 277 de persoane fără…
Concedieri colective pentru 500 de gălățeni
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 05 Ianuarie 2022
15 firme din Galați au notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă, în primele 11 luni ale anului trecut, privind intenția de concediere colectivă a unor salariați. Dintre acestea, 12 au transmis și notificarea finală către ITM, cinci dintre ele făcând acest lucru în perioada 1 iulie - 1 decembrie. Conform ITM…
Galaţiul are 113.653 de salariați activi
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 05 Ianuarie 2022
Numărul salariaților activi din Galați era, la data de 1 decembrie 2021, de 113.653, cu 500 de persoane mai mic față de 1 iulie 2021 și cu peste 720 de persoane mai mic față de martie 2020, reiese din datele prezentate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați. De asemenea,…
Rezerve în aur și valută
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 05 Ianuarie 2022
Rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau, la finele lunii ianuarie 2022, la nivelul de 43,106 miliarde de euro, în creştere cu 6,5 la sută faţă de cele 40,475 miliarde de euro înregistrate la 31 decembrie 2021, informează BNR. Acest rezultat a fost obținut în condițiile în…
HoReCa și activitățile recreative, cele mai afectate de șomajul tehnic
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 05 Ianuarie 2022
Începând cu data de 4 octombrie 2021, plata de către AJOFM Galați a indemnizațiilor de șomaj tehnic s-a derulat în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2021 pentru stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și a altor categorii profesionale, în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice determinate de…
Euro a atins minimul ultimelor patru luni
Scris de Radu Georgescu Marți, 04 Ianuarie 2022
Leul a profitat de reducerea aversiunii față de risc manifestată pe piețele internaționalul și şi-a continuat evoluția apreciativă față de euro. Media monedei unice a scăzut de la 4,9474 la 4,9464 lei, minim al ultimelor aproape patru luni. Transferurile se realizau în culoarul 4,946 – 4,95 lei. Dobânzile interbancare și-au…
Peste 15.000 de carnete de muncă, neridicate de gălățeni
Scris de Cristinel Luca Marți, 04 Ianuarie 2022
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați informează că, în primele 11 luni ale anului trecut, au fost eliberate titularilor un număr de 192 carnete de muncă, aflate în arhiva instituţiei. Au fost eliberate, de asemenea, 137 de adeverinţe de vechime. Numărul certificatelor cu informaţii extrase din baza de date organizată…
Leul a început anul cu aprecieri față de principalele valute
Scris de Radu Georgescu Luni, 03 Ianuarie 2022
Cursul euro a încheiat 2021 cu o medie de 4,9481 lei, în creștere cu peste 1,6% față de finalul din 2020. Prima ședință din acest an a găsit moneda unică tot pe depreciere, media coborând la 4,9474 lei, într-o ședință în care transferurile se realizau în culoarul conturat la sfârșitul…

