ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Ziua Națională a Contabilului Român, sărbătorită și la Galați
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 11 Iulie 2024
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, pe 13 iulie, Ziua Națională a Contabilului Român. 2024 este al 20-lea an în care este sărbătorit acest important eveniment dedicat profesiei contabile, o serie de activități speciale urmând să se desfășoare și la Galați. Manifestările organizate…
Creștere a deficitului în operațiunile de import-export
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 11 Iulie 2024
Deficitul balanţei comerciale în perioada ianuarie - mai 2024 a fost de 12,288 miliarde de euro, mai mare cu 1,230 miliarde de euro (+11,1 la sută) decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În primele cinci luni ale anului, exporturile au…
Cursul euro rămâne la valorile din aprilie
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 10 Iulie 2024
Leul a avut la jumătatea săptămânii o evoluție ușor descendentă, în contrast cu cea a altor monede de la marginea zonei euro Cursul euro a crescut marginal, de la 4,9735 la 4,9736 lei, în timp ce transferurile se efectuau în culoarul 4,973 - 4,974 lei.Piața monetară și-a oprit tendința descendentă,…
Preferințe în achiziția de autoturisme noi
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 10 Iulie 2024
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 61,7 la sută, în luna iunie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, în timp ce maşinile "verzi" au consemnat o creştere de 27,4 la sută şi o cotă de piaţă de 20,4 la sută, însă la autoturismele 100…
Cursul euro a scăzut la minimul ultimelor trei luni
Scris de Radu Georgescu Marți, 09 Iulie 2024
Nivelul mai redus al aversiunii față de risc a asigurat aprecierea monedei naționale față de cea europeană Cursul euro a scăzut de la 4,9755 la 4,9735 lei, minim al ultimelor trei luni. Tranzacțiile se realizau în culoarul 4,973 - 4,975 lei. După scăderea amplă de luni, efect al deciziei BNR…
Indicii ROBOR au revenit la valorile din mai 2022
Scris de Radu Georgescu Luni, 08 Iulie 2024
Decizia BNR de la sfârșitul săptămânii trecute de a tăia un sfert de punct procentual din rata de referință, de la 7,00% la 6,75%, a avut efect imediat asupra indicilor ROBOR, care au scăzut la valori comparabile cu cele din mai 2022. Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie…
BNR a redus rata de referință la 6,75 la sută
Scris de Radu Georgescu Duminică, 07 Iulie 2024
Vineri, s-a desfășurat ședința de politică monetară, principalul eveniment al pieței locale din această lună CA al băncii centrale a coborât rata de referință de la 7%, nivel stabilit în ianuarie 2023, la 6,75%, și a adus rata pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75%, respectiv 5,75% pe cea pentru…
Evoluția afacerilor din comerțul cu amănuntul
Scris de Ovidiu Amălinei Duminică, 07 Iulie 2024
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în primele cinci luni din acest an, faţă de perioada similară din 2023, ca serie brută, cu 8,0 la sută, potrivit datelor INS. Rezultatul a fost obținut ca urmare a majorării vânzărilor de produse nealimentare (+13,3 la sută), comerţului cu…
Firme gălățene avertizate pentru nedeclararea locurilor vacante
Scris de Cristinel Luca Vineri, 05 Iulie 2024
Conform art. 10 din Legea 76/2002, angajatorii au obligația să comunice agențiilor pentru ocuparea forței de muncă toate locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora. Angajatorii au obligația să comunice AJOFM-urilor și ocuparea locurilor vacante, la maximum o zi după ce s-a produs…
Pariuri pe alegerile din Franţa şi Marea Britanie
Scris de Radu Georgescu Joi, 04 Iulie 2024
Media euro a crescut joi marginal, de la 4,9771 la 4,9772 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,9760 - 4,9775 lei. Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor…
Întâlnire cu principalele companii din energie
Scris de Cristinel Luca Joi, 04 Iulie 2024
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat o întâlnire de lucru cu ANRE, Transelectrica, OPCOM și asociațiile producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor din energie, pentru a analiza soluțiile posibile, după ce s-au înregistrat creșteri ale prețurilor energiei electrice. „O piață sănătoasă este cea în care există echilibru și stabilitate pe tot lanțul.…
Liberty Steel solicită ”un dialog de urgență” la nivelul Comisiei Europene
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 04 Iulie 2024
”Sperăm că acum Comisia Europeană ascultă industria și ne susține să depășim problemele pieței, în loc să aștepte până va fi prea tarziu”, au declarat pentru ”Viața liberă” reprezentanții Liberty Steel, drept reacție la apelul sindicatelor reunite în cadrul IndustriAll Europe de ”oprire a unei catastrofe industriale” în sectorul siderurgic.…
Piața așteaptă decizia de politică monetară a BNR
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 03 Iulie 2024
Vineri se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Între timp, piața locală a rămas în așteptare, atâta vreme cât există semne de întrebare referitoare la posibilitatea unei tăieri de 0,25% a ratei de referință, care stagnează din ianuarie 2023 la 7,00%. Chiar dacă inflația din mai a scăzut…
Liberty Galați, în căutarea unor noi surse de finanțare
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iulie 2024
"Situațiile altor unități de producție Liberty din Europa nu au absolut niciun impact asupra Liberty Galați", a declarat pentru "Viața liberă" un purtător de cuvânt al companiei Pe de altă parte, situația financiară a combinatului de la Galați rămâne una dificilă, mai ales după pierderile uriașe înregistrate în 2023, ce…
Cheltuielile de protecție socială, 16,2 la sută din PIB
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 03 Iulie 2024
Ponderea cheltuielilor cu protecţia socială a fost de 16,2 la sută din Produsul Intern Brut (PIB), în 2022, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de anul anterior, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). În cursul anului analizat, cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială)…
Euro s-a înghesuit în culoarul 4,976 - 4,977 lei
Scris de Radu Georgescu Marți, 02 Iulie 2024
Leul a evitat marți deprecierea pe care au cunoscut-o moneda unică și valutele de la marginea zonei euro Evoluția s-a datorat majorării plasamentelor în dolari, înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate din Franța și de perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, după prestație modestă a…
Bursa de Valori are asistent virtual
Scris de Cristinel Luca Marți, 02 Iulie 2024
Bursa de Valori Bucureşti a lansat, în parteneriat cu DRUID, asistentul virtual Q, soluţie digitală bazată pe Inteligenţă Artificială, pentru a răspunde întrebărilor celor ce vor să afle mai multe despre investiţiile la bursă. Proiectul îşi propune să devină, în aproximativ un an, o resursă importantă şi cuprinzătoare cu informaţii…
Piața așteaptă ședința BNR de vineri
Scris de Radu Georgescu Luni, 01 Iulie 2024
La finalul acestei săptămâni se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Piața așteaptă o primă reducere a ratei de referință, începând cu ianuarie 2023, de la 7 la 6,75%, și pe cea a facilității de depozit, care a devenit de la începutul anului principala dobândă, ca urmare a…
Euro a încheiat luna așa cum a început
Scris de Radu Georgescu Duminică, 30 Iunie 2024
Ultimele patru ședințe ale pieței valutare din iunie au fost marcate de aceeași stabilitate care marchează cursul euro încă de la începutul anului.Comparativ cu sfârșitul lui mai, euro a crescut cu 0,04 bani, dolarul a câștigat 5,91 bani, francul elvețian 10,62 bani iar lira sterlină s-a întărit cu 4,22 bani.Moneda…
Anul fiscal 2018 nu se mai prescrie la 1 iulie
Scris de Cristinel Luca Duminică, 30 Iunie 2024
Anul fiscal 2018 ar fi trebuit să se prescrie la 1 iulie 2024, însă, din cauza măsurilor luate de guvern în primul an al pandemiei de coronavirus, prescripția va interveni abia în primăvara anului viitor. Conform specialiștilor, prescrierea efectivă se produce la 11 martie 2025. Astfel, Fiscul nu va mai…
Produse siderurgice pentru piața internă
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 28 Iunie 2024
În prezent, aproape 60 la sută din producția combinatului Liberty Galați este destinată pieței interne, a declarat pentru zf.ro managerul general Radu Ionescu. "Intenția noastră este ca odată cu creșterea producției să creștem acest procent și să ne focusăm pe piața internă. Pentru că noi considerăm că este loc de…
Euro ar putea să crească în noiembrie la 5,01 lei
Scris de Radu Georgescu Joi, 27 Iunie 2024
Nivelul aversiunii față de risc a fost unul mediu, ceea ce a adus stabilitate monedelor de la marginea zonei euro. Cursul monedei unice a revenit la valoarea stabilită marți, de 4,9768 lei, în timp ce cotațiile din piață fluctuau între 4,976 și 4,978 lei. Stabilitatea de neclintit a cursului euro/leu…
Transportul fluvial şi maritim, în creştere
Scris de Viaţa liberă Joi, 27 Iunie 2024
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile maritime au totalizat, în primul trimestru al acestui an, 16,2 milioane tone, iar transportul maritim de containere a însumat 201.000 TEU, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aceeaşi perioadă, pe căi navigabile interioare au fost transportate 8,0 milioane tone de…
Leul nu se lasă „mușcat” de euro
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 26 Iunie 2024
Înmulțirea plasamentelor în dolarul american a depreciat monedele considerate riscante, inclusiv euro Moneda națională și-a menținut stabilitatea față de cea unică, iar cursul a crescut marginal, de la 4,9768 la 4,9769 lei, în timp ce tranzacțiile continuau să se realizeze într-un culoar foarte îngust, 4,976 - 4,977 lei. Indicii ROBOR…