Oţelul este la răscruce

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Cuvintele din titlu îi aparţin unuia din sufletiştii ce n-au lăsat să moară acest simbol al Galaţiului, Cornel Moisescu, preşedintele clubului. Prima senzaţie a fost de surprindere, pentru că lucrurile merg bine din punct de vedere sportiv şi nu numai, mai ales că s-au făcut acei paşi uriaşi din punct de vedere al identităţii, recuperarea trofeelor istorice şi întoarcerea acasă, pe stadionul cu acelaşi nume.

Însă, realitatea este dureroasă, iar viitorul, incert. Comunitatea gălăţeană, aceeaşi care-şi striga indignarea peste tot când i-a fost distrusă echipa, este în continuare amorţită, parcă anesteziată de atât de comodul "să ni se facă, să ni se dea", refuzând să devină vie, să se implice ca să-şi reclădească singură echipa. O vrea din nou în prima ligă, dar nu face mai nimic pentru a avea din nou cu ce se mândri. Iar fără o comunitate activă, se poate reuşi o nouă promovare, dar baza rămâne şubredă şi totul se poate dărâma uşor.

Concret, gălăţeanul trebuie să înţeleagă că dacă nu vine alături cu contribuţii minime, echipa nu are cum supravieţui în condiţii de performanţă. Principala frână în ascensiunea Oţelului nu o reprezintă Aerostar Bacău sau Csikzereda (M. Ciuc), ci se află în curtea noastră, în atitudinea noastră. Majoritatea a rămas pe margine, asta este răscrucea despre care vorbea Cornel.

Finanţarea dinspre Primărie există, dar, pe termen lung, nu e normal ca de acolo să vină rezolvarea. Nici nu se doreşte o astfel de dependenţă, ar însemna să ne întoarcem la riscul de a se repeta dureroasele episoade din ultimii ani. Dinspre mediul economic, mai nimic, o singură firmă (da, doar una singură, Galaţiule!) a venit în ultimele luni cu un mic sprijin. Membrii cotizanţi, socios, sunt în acest sezon doar 288, un număr incredibil de mic. Eram 9.000, entuziaşti, pasionaţi şi încrezători, la începutul verii trecute, strânşi să dăm vlagă Oţelului la baraj, unde sunteţi oameni buni? În zilele imediat următoare, mulţi amici, atât din lumea sportului, cât şi colegi de breaslă, impresionaţi de emulaţia fenomenului Oţelul, îmi cereau detalii despre procedură, voiau să devină membri socios, însă niciunul nu a trecut la fapte. La fel ca şi unele dintre legendele Oţelului, care spun public că le place cum merge treaba, că au încredere, că sunt siguri de promovare şi că sunt gata să se implice oricând. Însă, trec des prin Galaţi şi pleacă mereu la fel, fără cardul de membru. Din administraţia municipală, la fel, de la primar până la consilierii locali, toţi sunt fără card. Măcar pe principiul puterii exemplului sau măcar pentru imaginea lor publică, tot ar fi trebuit să fie alături de cei 288. Eu sunt socios, tu ce faci, rămâi în amorţeală?

Citit 4633 ori Ultima modificare Joi, 01 Februarie 2018 17:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.