Patrimoniul Galaţiului poate fi salvat

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Galaţiul încă nu este pierdut şi îşi poate recăpăta frumuseţea de altădată, în ciuda pesimiştilor care spun că este un oraş mort, că şi-a pierdut identitatea şi istoria, ba chiar că nu mai are nimic de oferit. Sunt semne, timide ce-i drept, că Galaţiul îşi poate recăpăta farmecul de altădată, că poate fi o gazdă nemaipomenită pentru turişti, că poate spune poveşti frumoase celor interesaţi să-l exploreze, că poate fi elegant, poate avea prestanţă, poate fi primitor, cald, plin culoare şi viaţă.

După mulţi ani în care societatea civilă a tras numeroase semnale de alarmă cu privire la monumentele istorice ale oraşului, multe dintre ele lăsate în paragină, şi a implorat conducătorii oraşului să salveze de la pieire mai multe clădiri de patrimoniu care au ajuns o ruină, autorităţile dau semne, în sfârşit, că vor să schimbe faţa oraşului, prin restaurarea mai multor clădiri de patrimoniu sau monumente istorice. Consiliul Judeţean s-a axat, pentru început, pe Casa Colecţiilor (fosta Farmacie Ţinc) şi pe Casa Cuza Vodă, unde lucrările vor începe nu peste mult timp, iar Primăria a semnat, în urmă cu doar două zile, contractul de finanţare pentru restaurarea Casei Geshov (clădirea de pe strada Domnească, nr. 58, de lângă Prefectură).

Municipalitatea a făcut de altfel şi primii paşi pentru a salva şi pentru a pune în valoare Palatul „Simion Gheorghiu” (cât se mai poate păstra din el, întrucât, după cum bine se ştie, este un monument istoric ruinat). Tot municipalitatea a hotărât să supraimpoziteze proprietarii clădirilor şi terenurilor lăsate în paragină, în esenţă un lucru bun, dar rămâne de văzut dacă va exista aceeaşi unitate de măsură în cazul tuturor. Şi, să nu uităm, în prezent se fac săpături arheologice la Cavoul Roman şi Poarta Turcească. Consiliul Judeţean a îmbrăţişat ideea colegului nostru Victor Cilincă şi a reconstruit monumentul închinat apărătorilor oraşului de la 1918, inaugurat în luna ianuarie a acestui an. Tot CJ va construi un sediu îndelung aşteptat pentru Muzeul de Artă Vizuală, al cărui patrimoniu merită mai mult decât actualele condiții. Sunt mult mai multe clădiri de patrimoniu care au nevoie să fie puse în valoare şi redate oraşului, la fel ca şi străzile pe care acestea tronează. Un semnal important a fost dat de aleşi. Sperăm să le ţină Cel de Sus "apucăturile"!

Citit 1974 ori Ultima modificare Vineri, 20 Aprilie 2018 22:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.