Sistemul, greva şi locomotiva

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În ultima vreme, de pe toate fronturile vin veşti proaste. Pe de o parte, sunt fronturile reale, nebunia războiului din Siria, cu toate implicaţiile lui, lupta susţinută, atât pe continentul american, cât şi în Europa, împotriva terorismului şi a traficanţilor de droguri sau de carne vie. Pe de altă parte, sunt ameninţările cu criza economică (sau adâncirea ei, cum vreţi s-o luaţi), una care, vrem, nu vrem, ne va afecta oricum pe toţi. Deja, preţurile au cam luat-o razna, în România, cel puţin, iar previziunile până la finele anului sunt cam sumbre. În ţară se simte o încordare surdă, parcă niciodată n-a fost aşa o luptă aprigă, pe toate planurile, între "noi şi "ceilalţi", "ai noştri" şi " ai lor". Nici nu mai contează principiile, nu mai contează umanitatea, nu mai contează binele şi răul în accepţiunea învăţată, cel puţin de mine, în familie. Puterea se luptă să-şi atingă toate scopurile în timpul care i-a mai rămas până la viitoarele alegeri sau până când şi guvernul acesta dă bir cu fugiţii, care lucru s-o întâmpla primul. În graba de a bifa chestii, uită că a promis salarii mai mari unei întregi categorii de profesionişti, cum sunt cei din Sănătate, şi unora le măreşte salariul, iar altora le taie sporurile. Drept răspuns, salariaţii nemulţumiţi ameninţă cu greva. Cât de îndreptăţiţi sunt e discutabil, cert este că nimănui nu i-ar conveni să ajungă în spital când sunt asistenţii sau infirmierii în grevă, indiferent ce fac doctorii. Asta pentru că un sistem de această natură nu funcţionează decât dacă îi merg ca unse toate rotiţele şi chiar şi atunci mai sunt sincope. Văzusem undeva o notă de plată a unei spitalizări, iar lumea se mira că de ce e aşa de mare costul, mai mare decât al medicamentelor. Păi, domnilor, spitalul nu e hotel. Costă mai mult să plăteşti tot personalul menit să asigure continuitatea într-o unitate medicală decât cameristele de hotel. La fel, în ceea ce priveşte personalul feroviar, care şi el ameninţă cu greva generală, nu e de ajuns să aibă salariu mare mecanicul de locomotivă, dacă întreţinerea şinelor e lăsată de izbelişte. Tot un sistem, şi tot imperfect, e şi cel politic. Nu ne convine tipul de locomotivă de acum, dar, oare, ce alte modele mai avem în depou? Funcţionează ele? Au combustibil? Alo, opoziţia, se aude până în fund, la taxatoare?

Citit 1616 ori Ultima modificare Luni, 23 Aprilie 2018 20:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.