Când orice om îi este frică face o revoluţie mică

Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

Am râs eu de povestea cu explicaţia din dreptul orei la care se va desfăşura mitingul PSD, organizatorii ţinând să precizeze în dreptul notaţiei 20,00 şi sintagma "opt seara", ca nu cumva "revoltaţii" să ajungă mai devreme la protest, iar până seara, lungindu-li-se urechile, să se întoarcă la casele cui îi au, fără să fi strigat vreo lozincă întru susţinerea Domnului şi Stăpânului PSD.

Însă zâmbetul mi-a cam pierit de pe buze, citind în continuare hârtia trimisă organizaţiilor de  partid cu instrucţiunile pentru organizarea mitingului. O senzaţie de vremuri pe care le credeam apuse mi-a răscolit stomacul. Cum altfel? Ia ascultaţi aici: "fiecare judeţ va avea un semn distinctiv, se va pune în piept", "la 10 oameni, un steag tricolor", "toată lumea îmbrăcată în alb, de la mijloc în sus", "organizare: grupe de 10 oameni cu şef de grupă, grup de 40 de oameni cu şef de grup, detaşament cu 100 de oameni cu şef de detaşament". Vă sună cumva cunoscut?

Nu mitingul în sine mă deranjează. Că de vreo doi ani tot auzim că PSD-ul face protest, ba întru susţinerea familiei tradiţionale, ba pentru Dăncilă, ba pentru cine ştie ce strănut al opoziţiei. Însă anunţul că mitingul va fi împotriva "abuzurilor" justiţiei, arată modul greţos în care au ajuns să fie folosiţi oamenii ca forţă de manevre. Cu alte cuvinte, daddy Dragnea a vrut să le transmită magistraţilor instanţei supreme că trebuie să le tremure mâna cu pixul în mână, când vor da, pe 8 iunie, verdictul în dosarul în care Dragnea este acuzat de abuz în serviciu. Că pe 9 iunie, toţi "răzvrătiţii" care se vor aduna la Bucureşti, plătiţi din banii organizaţiilor judeţene, vor avea grijă să ridice degete acuzatoare asupra lor. Cu alte cuvinte, asistăm la un moment de toată jalea. Un lider politic scoate oamenii în stradă ca să protesteze împotriva unor judecători care-i pregătesc sentinţa. Nu cred că şi-a permis nimeni, în niciun stat din UE, aşa ceva până acum, să ameninţe şi să atace atât de făţiş independenţa justiţiei. Pentru că, atenţie, marşul PSD nu va fi cu oameni care la 12,00 noaptea au sărit ca arşi şi au fugit în centrul oraşului, ca să urle de indignare şi disperare "Noaptea, ca hoţii!", ci e cu oameni plătiţi din banii partidului să vină la Bucureşti.

Citit 1958 ori Ultima modificare Marți, 05 Iunie 2018 17:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.