În urmă cu 106 ani, în luna iunie, ca acum. Concurs aviatic la Aspern, în Austria, se spune că erau cam 200.000 de spectatori, care au admirat tricolorul românesc, aflat sus de tot, pe cer. Proba de aruncare a greutăţii ("proiectilului") la punct fix se încheiase cu o surpriză de proporţii. Cea mai exactă lansare a venit dintr-un avion ce părea un porumbel lângă un vultur, acesta din urmă fiind "Bleriot XV", considerat cel mai bun aparat al acelor timpuri. Pilotul campion îşi construise singur "porumbelul" şi reuşise să-l învingă pe cel considerat cel mai bun aviator din lume. Pilotul campion era românul Aurel Vlaicu, care izbutise să-l învingă pe cel mai celebru dintre celebrii vremii: francezul Eugène Adrien Roland Georges Garros, căruia îi poartă numele complexul sportiv în care se desfăşoară French Open, legendarul turneu de tenis de la Paris, din seria celor patru care alcătuiesc Marele Şlem.
Aşa că destinul n-a avut de ales, a fost forţat să accepte ca primul trofeu din categoria Mare Şlem să fie câştigat de o legendă vie a României chiar acolo, la Roland Garros. Cu tricolorul nostru fluturând la fel de frumos ca la Aspern şi cu imnul României intonat din tribune de parcă totul s-ar fi produs la Arena Naţională, acolo unde era aşteptată aseară, cu trofeul, SI-MOO-NAA!
Cât îl invidiez pe Florin Constantinide, gălăţean de-al nostru, că a trăit minunăţia acelor clipe chiar acolo, la câţiva metri de trofeul strâns în braţe ca un prunc de Simona noastră, de momentul în care ea s-a alăturat lui Aurel Vlaicu în istoria eroilor neamului.
Asta nu înseamnă că fericirea noastră, a majorităţii de acasă, n-a fost la aceeaşi intensitate. Cu Galaţiul vuind ca la golurile naţionalei de fotbal din vremurile glorioase sau cele din anul de graţie 2011, cele mai mari bucurii publice şi comune de până la Simona. N-aveam cum să aud vuietul, l-a acoperit bucuria acelui "yes" pe care Luminiţa Paul, comentator la Eurosport, nu şi l-a mai putut întârzia, aşa cum o făcuse admirabil până atunci, pentru ca noi să nu suferim de pe urma decalajului dintre sunet şi imagine. Dar mi-a povestit colega Corina Dobre, care a ales să nu se uite din superstiţie, că la precedentele finale văzute a fost rău... La început a auzit vuiet nervos, se simţea că nu e de bine, apoi urlet de luptă, transformat în sunet vesel, pentru ca "răcnetul final să fie atât de zglobiu, încât am deschis tv-ul ştiind că acolo-i bucuria noastră". Mulţumim, Simona!
Data următoare, poate ne arăţi trofeul unde ar trebui, la Arenele de tenis BNR, poate guvernanţii, inclusiv cei de la BNR, nu vor mai avea treburi mai importante prin comparaţie cu oprirea deteriorii bazei sportive şi păstrarea turneelor la Bucureşti.
