După ani de zile în care autorităţile au ignorat complet semnalele de alarmă venite din partea pacienţilor cu diabet de tip I, Guvernul a adoptat, joi, un proiect de modificare a Programului naţional de diabet zaharat, decizie în urma căreia mii de pacienţi, mulţi dintre ei copii şi adolescenţi, ar urma să beneficieze de sisteme moderne de monitorizare a glicemiei şi de administrarea a insulinei, dispozitive decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Astfel de sisteme înseamnă o uşurare a chinului prin care sunt nevoiţi să treacă zilnic peste 3.000 de pacienţi cu diabet zaharat de tip I din România. Practic, odată ce dispozitivul va fi montat pe braţul bolnavului, acesta nu va mai fi nevoit să se înţepe în repetate rânduri, zilnic, pentru a-şi monitoriza valorile glicemiei şi pentru a-şi administra insulina.
Nimic de zis, o astfel de măsură este binevenită şi mai târziu decât niciodată, însă de la adoptarea sa şi până la modul în care va fi transpusă în practică mai este cale lungă. O tendinţă a sistemului public de sănătate din România constă în includerea pe lista tratamentelor decontate de stat a cât mai multe servicii medicale. Câţi bani avem însă la dispoziţie pentru a şi deconta cu adevărat aceste servicii este o altă discuţie. Este cazul a numeroase servicii medicale de care persoanele asigurate beneficiază doar pe hârtie. Doar kitul iniţial al unui astfel de dispozitiv costă puţin peste 1.000 de euro. După ce cei zece senzori incluşi în kit sunt consumaţi (un senzor poate fi folosit între cinci şi şase zile), aceştia trebuie înlocuiţi. Valoarea unui senzor este cuprinsă între 50 şi 60 de euro.
Pe lângă costuri, autorităţile trebuie să asigure astfel şi stocurile necesare de astfel de senzori, pentru a nu ajunge la discontinuităţi de genul celor apărute până acum în livrarea vaccinurilor.
Mai mult, numeroşi copii cu diabet de tip I trăiesc în comunităţi sărace, fără acces la un medic de familie. Pentru aceşti pacienţi, asigurarea unor condiţii umane de urmare a tratamentului este şi acum adesea o provocare. De aceea, fără o implicare în adevăratul sens a autorităţilor, viaţa micilor pacienţi nu se va putea schimba în bine, în adevăratul sens al cuvântului.
