Legislaţia inadecvată naşte monştri la volan

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Potrivit datelor oferite de Eurostat, în ţara noastră au murit anul trecut 1.951 de persoane în urma unor evenimente rutiere. Adică, în fiecare zi, cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa. Dacă raportăm la numărul total de locuitori, suntem pe primul loc în Europa la accidente auto fatale. În cea mai mare parte, această statistică neagră este rezultatul lipsei unei infrastructuri adecvate, se vede cu ochiul liber că avem cele  mai proaste drumuri din întreaga Europă. Însă foarte multe accidente se produc din cauza unei anumite tipologii de şoferi care circulă pe şoselele patriei, atotstăpânitori peste trafic, după cum îi taie capul, sau după propriile legi.

Din nefericire, numărul acestora nu este mic. Sunt pline străzile de şoferi şmecheri, care nu au răbdare să meargă cu viteza legală, care parchează oriunde "vrea muşchiul lor", care n-ar semnaliza nici să-i pici cu ceară şi pot circula pe două benzi o dată sau şi pe contrasens.

Tragic este că aceste specimene se transformă, în afara localităţilor, în pericole cumplite pe patru roţi, conducând cu zeci de kilometri peste viteza admisă, depăşind neregulamentar, doar pentru că legile trebuie respectate numai de fraieri. Adevărul este că o legislaţie atât de permisivă cum este la noi creează adevăraţi monştri în trafic.

În timp ce parlamentarii noştri au votat în vara aceasta introducerea "radarelor cu clopoţei" (poliţia va fi nevoită să anunţe cu câţiva kilometri, prin intermediul unor afişaje de dimensiuni mari, faptul că în zonă sunt amplasate radare) Grecia, de exemplu, deşi are şosele şi drumuri impecabile, a optat pentru înăsprirea sancţiunilor la legislaţia rutieră, lucru obligatoriu, dacă se doreşte reducerea numărului de accidente grave. Şoferii trebuie să se gândească de două ori când urcă băuţi la volan sau când apasă prea mult pedala de acceleraţie. Pedepsele mari şi mai ales cele aplicate recidiviştilor trebuie să descurajeze ilegalităţile, nu să îndemne practic să încalci legislaţia rutieră, ştiind că oricum mare lucru nu vei păţi, pedepsele fiind minime sau foarte uşor de suportat, sau neaplicate chiar deloc în cazul băieţilor deştepţi. În aceste condiţii, să te hazardezi să circuli cu maşina pe şoselele României devine un act de curaj, nu ceva normal, fiecare călătorie la volanul maşinii fiind un adevărat pericol, nu musai din cauza propriilor greşeli, ci mai ales din cauza tupeiştilor din trafic.

Citit 1800 ori Ultima modificare Duminică, 30 Septembrie 2018 16:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.