Calificarea echipei naţionale de tineret la Campionatul European – să nu-mi spuneţi că încă nu e 100 la sută, am convingerea că e imposibil să nu faci măcar egal cu Liechtenstein, nimeni pe pământ la nivelul asta de vârstă – e privită de majoritate ca un început al adevăratei renaşteri a fotbalului românesc. Este firesc, privind ce a urmat cu precedenta generaţie ce ajungea la turneul final Under 21. Speranţe întemeiate sunt, fără echivoc, mai ales dacă vor veni schimbări majore şi la nivelul acţionariatului de la cluburile noastre, dacă vom scăpa de personaje atoateştiutoare, cu apucături dictatoriale. Privind spre staff-ul tehnic, spre antrenorii care au clădit această calificare, văd un nou argument pentru „fotbalul fără patron”.
În ultimul meci, cel cu Ţara Galilor, şi nu numai, am văzut ceea ce consider esenţial: echipă scurtă, ca un cerc deformabil cu arie strictă, un modul tactic ce a făcut ca adversarul în posesie să fie imediat sufocat de trei-patru de-ai noştri. Dincolo de valoarea individuală şi de mentalitatea fără suficienţa ce am simţit-o la echipa mare în Lituania, dincolo de unitatea grupului şi forţa implicită, aplauze pentru antrenorul Mirel Rădoi! Aceleaşi aplauze şi pentru Daniel Isăilă, antrenorul care a construit această echipă şi a condus-o în mare parte din această campanie de calificări. Şi huiduielile aferente pentru patronii atotştiutori, care i-au tratat cu şuturi în dos pe cei doi, iar această calificare le demonstrează că nu se pricep. Prin 2014, Ioan Niculae îl dădea afară pe Isăilă, considerându-l incapabil, la fel cum a făcut şi George Becali cu Mirel Rădoi. Antrenorii din lojă au ocazia să afle, iată, că de fapt sunt habarnişti.
Ca ei, mai sunt mult prea mulţi. La CFR Cluj, Edi Iordănescu era gonit după doar trei meciuri!!! Acum, Claudiu Niculescu e tratat de Ionuţ Negoiţă, patronul de la Dinamo cu demiterea după doar 20 de zile. Ca paranteză, urât caracter, Mircea Rednic! Nu mai continui cu exemplele de patroni terminatori, adamescienii, la ei lucrurile sunt şi mai clare.
În concluzie, această calificare a echipei de tineret a României, eu o percep ca pe un nou argument pentru fotbalul fără patron. Aşa cum au ales Oţelul şi Ripensia Timişoara, viitorul este al lor, chiar dacă unul nu mereu foarte apropiat. Asta şi pentru că patroni ca Gheorghe Hagi, care chiar știe fotbal, sunt o raritate în România.
