Sunt semnale că statul nu va mai putea să ducă multă vreme povara pe care guvernanții i-au pus-o în spate. Salarii de bugetari mărite, pensii recalculate şi mărite, toate astea se reflectă nu doar într-o inflaţie vizibilă cu ochiul liber, ci şi într-o perspectivă destul de îngrijorătoare asupra viitorului. Fiscul a început deja să trimită înştiinţări şi să facă executări pentru sume restante de nivelul a câtorva zeci de lei. Culmea, unele dintre ele nici nu sunt restante, oamenii le-au plătit, dar executarea s-a făcut totuşi, din oficiu, pentru că baza de date nu a fost actualizată. Toate acestea nu înseamnă decât un lucru. Statul are mare nevoie de bani. Şi, cum organizaţiile non profit şi simplii cetăţeni erau două dintre resursele insuficient exploatate până acum, s-a îndreptat către ele. Ştim cu toţii ce au făcut cu fiscalizarea ONG-urilor, iar noile reguli vor lovi mai aprig exact acolo unde asemenea instituţii acopereau nevoi poate mici, dar multe, ale unor beneficiari care, de regulă, nu există pentru stat.
La ora actuală, un ONG, cu bani din donaţii, face primul spital de oncologie pediatrică din ţară. Se putea face el de către stat? Nu, că nu erau fonduri. Pe viitor, vreo altă asociaţie va mai putea face aşa ceva? Greu de crezut, în actualele condiţii de fiscalizare. La nivel mai mic, dar la fel de necesar, există, inclusiv în judeţul Galaţi, o mulţime de asemenea structuri care fac bine concret. Unele fac, punctual, campanii pentru copii sau adulţi bolnavi, ale căror nevoi nu pot fi acoperite de statul român. Altele adună, în fiecare toamnă, un anumit număr de ghiozdane echipate, pentru a le dărui unor copii necăjiţi, ca să-i sprijine să meargă pentru prima dată la şcoală sau să nu o abandoneze. Sau sprijină copii din familii defavorizate cu lucruri simple, dar de o valoare inestimabilă, precum: un duş pe zi, o masă caldă la prânz, ajutor la teme şi consiliere psihologică, la nevoie.
O altă asociaţie să străduieşte să strângă bani pentru a construi un centru social pentru vârstnici, unde şi copiii vor avea un centru de zi, în efortul de aduce alături două generaţii altfel despărţite. Există nenumărate exemple, sprijin se poate acorda într-o mulţime de feluri, şi toate sunt binevenite. Dar dacă, în noile condiţii fiscale, de mâine, toate aceste organizaţii ar intra în colaps, ar fi capabil statul român să preia ştafeta şi să facă lucrurile pe care, potrivit legii, ar fi trebuit să le facă de mult? Eu cred că nu. Dumneavoastră ce spuneţi?
