Cum va mai fi abramburită Educaţia?

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Citim deja că Ecaterina Andronescu a luat bărbăteşte taurul de coarne chiar din fuga reinstalării pentru a patra oară la cârmele bietei noastre Educaţii, năucite de câte schimbări fără cap şi coadă a fost nevoită să suporte. Nici nu mai e important faptul că, practic, în primă instanţă s-a gândit la un lucru de bun simţ, şi anume, să se renunţe la manualul unic. Chiar şi schimbările în bine au început să ne sperie, pentru că niciodată nu au fost implementate în interesul beneficiarilor educaţiei - elevii sau studenţii, ci spre folosul şi profitul unora, măsurile neavând nimic în comun cu creşterea calităţii Învăţământului. Că doar nu i s-a spus degeaba Abramburica. Proaspăt scăpată de condamnare în dosarul Microsoft, Andronescu, deşi tot e împinsă în faţă de partid, sub pretextul că are foarte multă experienţă, în cei 20 de ani de perindat prin jilţuri şi funcţii înalte, a lăsat numai jale în urma ei, răul neputând fi încă măsurat la proporţiile exacte pe care le are. Ne plângem că în prezent tragem cu puşca după un meseriaş? Doamnei Andronescu ar trebui să-i mulţumim din inimă şi partidului. În dorinţa de a asigura studenţi cât mai mulţi universităţilor la locurile cu taxă, a desfiinţat, în 2009, şcolile de arte şi meserii, cărora, culmea, tot ea le fusese naşă, cu vreo şase ani înainte. Câteva generaţii bune au fost doar absolvenţi de liceu, mulţi dintre ei cu diplome care nu le-au folosit la nimic, pentru că nici să se angajeze n-au putut, neştiind meserie, nici să ajungă la facultate n-au reuşit, din varii motive. Tot ea este cea care a introdus la Bacalaureat şi la admitere la facultate testele grilă şi tot din dorinţa de a popula mai bine universităţile. Care s-au dovedit a fi un fiasco. Despre care domnia sa a uitat total, pentru că a fost prima care, acum câteva săptămâni, a sărit cu gura, criticând decizia lui Valentin Popa. Tot ea este cea care, în 2011, a înaintat o lege prin care cerea ca absolvenţii de liceu, care nu au luat bacalaureatul, să poată intra la facultate, urmând un an pregătitor în universităţi. Dacă până aici, unii or fi avut dubii, acum toată lumea a văzut de fapt unde bate. Noroc că totuşi nu s-a avut curaj să se pună în practică aşa ceva. Dar nu-i târziu nici pentru 2019! Cine ştie ce propuneri zac în sertarul Abramburicăi de acum?

Citit 1819 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Noiembrie 2018 17:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.