* „Am învăţat că, oricât mi-ar păsa mie, altora s-ar putea să nu le pese” (Octavian Paler) *
Am văzut că mulţi dintre cititori sunt încă nedumeriţi. Indiferent ce scriem, au impresia că le arătăm cu degetul un candidat sau pe celălalt. Aproape că simt nevoia să facem asta. Şi, cu toate că oameni suntem şi noi, deci avem dreptul la opţiuni ca toţi ceilalţi, nu vom face, în plină campanie, jocul niciunui partid, implicit niciunui candidat.
Şi cum am putea acţiona altfel, când jocurile care se fac la vedere, cu declaraţii sau explicaţii, cu ţâfne sau zâmbete de mulţumire, nu mai sunt o surpriză pentru românii, obosiţi să butoneze seară de seară, la nesfârşit, telecomanda?
Situaţia economică curge sigur la vale, anul 2010 se anunţă unul de coşmar pentru mai toate categoriile de cetăţeni, veştile despre sănătate sunt că intră în colaps, învăţământul nu se simte nici el prea bine, bugetarii scrâşnesc din dinţi în toate părţile, privaţii strâng cureaua şi aşa mai departe.
Credeţi că celor peste zece la sută şomeri din Galaţi le mai pasă cine iese preşedinte? Dacă înclină spre Băsescu îi trag nevestele de mânecă să le spună că pe vremea lui au rămas fără slujbă, dacă se gândesc la Geoană, le reamintesc prietenii că şi partidul pesedistului a fost la guvernare.
Iar ce a făcut PSD în guvernările sale încă îşi mai amintesc mulţi. Pentru cei care l-au votat pe Antonescu, în respect faţă de ideea liberală, actualul acord dintre PNL şi PSD seamănă mai curând cu Alianţa NU, că pe cea denumită DA a gătat-o Băsescu la vremea ei.
O neaşteptată şi rapidă alianţă s-a format împotriva celui care striga până mai ieri „De ce le e frică, nu scapă”. Acum pare că frica de acest „NU Băsescu” ia proporţii… majoritare.
Cât despre formaţiunea lipită de actualul preşedinte ca timbrul de scrisoare, PD-L-ul şi-a dat cu dreapta peste stânga, sau invers, când a măturat toţi directorii din posturi în câteva zile, fără să ţină seama de competenţe şi instaurând un soi de dictatură.
Dar îndemnurile partidelor vor fi percepute după voia lor doar la nivelul nucleelor dure, a membrilor conştiincioşi. Un procent semnificativ din votanţii turului întâi se mai gândesc dacă vor mai pune ştampila în turul doi. Şi asta e o pierdere, nu un câştig, pentru ambii candidaţi. Dar şi pentru democraţia noastră oloagă.
În care nici o alianţă nu ţine, unii se dau peste cap numai să distrugă ce construiesc alţii, unde majorităţile sunt arbitrare şi promisiunile conjuncturale. Dacă faci un sondaj de opinie sinceră, neangajată, pe stradă, adevăratul câştigător al acestor alegeri este Klaus Johanis, neamţul considerat providenţial, pe care şi-l dispută acum toată lumea.
Traian Băsescu, după ce l-a refuzat înaintea primului tur, opunându-i doi potenţiali prim miniştri, îl cheamă acum la negocieri, Mircea Geaonă bate palma cu liberalii de dragul notorietăţii lui, iar Crin Antonescu continuă campania electorală, chiar dacă nu mai este în cursă, pe mâna primarului de Sibiu.
E trist şi amuzant în acelaşi timp. Trist pentru că miroase, pentru toţi, de la o poştă a dorinţă de a avea măcar o feliuţă din tortul puterii şi amuzant pentru că Johanis ar fi putut fi preşedinte din primul tur dacă fiecare partid n-ar fi vrut să intre în competiţie cu „falitul” său.
Aşa că nu vrem să vă indicăm noi direcţia. Chiar dacă ne pasă. Doar dumneavoastră puteţi alege, privind şi ascultând, între două rele. Pe cel care vi se pare mai mic.
