Bun, am scăpat şi de grija numărătorii voturilor, avem cifrele, cu tot cu semnele de întrebare aferente, aşa că ne putem aşeza temeinic pe problemele turului doi. Sau pe scandalurile lui. Ori pe negocierile care îl secondează.
Dar este vorba despre alegerea unui preşedinte. Asta e finalitatea votului şi nu miza supremaţiei politice. Cel puţin pentru alegătorii neangajaţi în vreun partid. Ei îşi doresc pe cineva care să găsească soluţiile pentru ieşirea din criză.
Partidele îşi doresc încălecarea guvernului. Liderii lor trebuie, aşadar, să împartă campania între satisfacerea electoratului eterogen şi mulţumirea propriilor membri. Nu-i uşor!
Traian Băsescu, de exemplu, vizibil fericit de rezultatul obţinut la referendum, trebuie, totuşi, să abandoneze subiectul. S-a votat, terminat, adjudecat.
Românii, lehămesiţi de atâţia semidocţi care deschid de două, trei ori gura dar stau pe scaune călduţe vreme de patru ani în parlament, au decis. Însă, rezultatul faptic al votului pentru referendum nu poate fi aplicat decât peste câţiva ani. Şi tot cu ajutorul actualului parlamentari, deloc grăbiţi să-şi depună mandatele.
Traian Băsescu a furat startul prezidenţialelor cu referendumul, a mizat pe opoziţia populaţiei faţă de politicieni în general şi de parlamentari în special, uitând să spună că el însuşi a mâncat această pâine şi că în acest parlament mult hulit se află, cu cel mai mare număr de mandate, după declaraţiile domniei sale, chiar partidul care îl susţine.
Sloganul lui Băsescu - „De ce le e frică, nu scapă” - se aplică şi PD-L-ului ca în bancurile electorale. Iar preşedintele popular, care se luptă cu politicienii parlamentari, a primit vestea că e primul în topul candidaţilor îmbrăcat în portocaliu, cântând imnul unui partid şi înconjurat de parlamentarii de frunte ai formaţiunii politice pe care o conduce.
Deci nici tema partidelor şi a corupţilor, învârtiţilor din formaţiunile politice nu prea merge în turul doi. Ambele partide (PDL şi PSD) sunt vulnerabile în această direcţie.
Pentru Băsescu rămâne doar criza, reformarea statului, prin reduceri masive nu tocmai populare nici pentru cetăţenii din administraţie, nici pentru membrii de partid strâns ataşaţi de funcţiile ocupate cu desantul în ultima vreme, şi mai ales formarea unui guvern care să conţină PD-L mai mult de câteva luni, şi neapărat la cârmă.
Despre bombele de presă gen flota, Hayssam, case, afaceri cu arme şi altele nu vorbesc pentru că, sigur, o vor face alţii, documentat sau nu, în câteva zile.
De cealaltă parte a baricadei, Mircea Geoană va trebui să găsească ceva idealuri liberale, pierdute în marea de pesedişti înfometaţi care îl înconjoară. Altfel se trezeşte că dreapta, care fie vorba între noi, numai dreaptă nu este în România, o să îi împingă stânga sa originală către periferia politicii.
Sunt întrebări pe care contracandidatul său i le va pune şi la care va fi nevoit să răspundă singur, nu cu ajutorul bileţelelor din public.
Stindardul păcii şi bunăstării la oraşe şi sate trebuie ridicat odată cu numărul de votanţi din sectorul 5, şi nu numai, unde nici Iliescu, nici Vanghelie, n-au mai reuşit să scoată lumea, năvală, la vot.
Departe de a fi cum îl caracteriza Ion Iliescu, actualul preşedinte PSD nu are însă nici tupeul şi nici voia bună cu care marinarul intră în orice horă. Şi nici curat ca lacrima nu se poate da.
Cele două partide care susţin candidaţii în turul doi nu sunt nici ele cea mai bună recomandare. PDL este un soi de partid al refuzaţilor. În el şi-au făcut loc mai toţi nemulţumiţii din PSD şi PNL, refuzaţi la înaintări în grad de nucleele dure ale acestor partide.
PSD poartă încă semnul roşu în frunte şi se confundă cu Iliescu, lucru care nu-l ajută la întâlnirea cu prima generaţie postrevoluţionară ieşită la vot şi nici cu adepţii partidelor istorice.
Avem aşadar doi candidaţi susţinuţi de două partide mamut, discutate şi discutabile. Alegerea nu poate fi nici măcar la fel de tranşantă ca în anul 2000, când l-am votat cu toţii pe Iliescu, stuchind în sân de groaza lui Vadim. Cu toate că seamănă…
Acum, mai curând am putea face din doi candidaţi de jumătate de măsură unul întreg, cu care să ieşim în lume. Însă tot democraţia nu ne lasă.
Aşa că va trebui să votăm cum ne lasă mintea. Inima ne-a jucat de prea multe ori feste.
