Mama previziunilor nu s-a uitat atent…

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Aş spune că este cel mai rău „să fii luat la bani mărunţi”… în bani româneşti, de aceea şi teleormăneanul, preşedintele… primului-ministru preferă să vorbească în euroi.  Patrioată, doamna Dăncilă vorbea despre lei. Este vorba despre zece milioane. Ori, ori, nu-i tot aia: vorbim deci despre un fond de patru ori mai mic în bănuţii mărunţi româneşti! Şi este vorba despre un instrument deja controversat: Fondul de investiţii al administraţiei locale –  bani direct de la stat, nu de la UE. Deja, derapajele radical-naţionaliste ale preşedintelui Dragnea arată o divizare a aşteptărilor, între accesarea (cu bătaie de cap, muncă şi (con)ştiinţă) a fondurilor europene, şi, după modelul teleormăneanului ofensat pe burjuii europeni, „cepul” financiar direct, guvernamental, care ar putea fi – şi dacă se poate, fi-va! –  şi un excelent exemplu de mită electorală în masă. Cândva, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Dan Gogoncea, propunea un sistem pe care premierul Năstase l-a şi extins în ţară: cofinanţarea localităţilor care chiar construiesc programe, nu doar a celor vasale. Alte vremuri... Mai europene, nu... neofeudale, ca acum.
Mai este ceva de remarcat: tonul… colocvial, detaşat, fără griji al „celei căreia i se spune ce guvernează”. Doamna Dăncilă le/a răspuns serafic jurnaliştilor (celor români, nu celor din Podgoriţa): „Eu știu de 10 miliarde de lei. Dar poate domnul Dragnea are dreptate. Nu m-am uitat foarte atent pe cifrele din buget.” Chiar, cum o fi să vorbeşti despre ceva despre care n-ai aflat? Nu se ştie nici de unde vor veni bănuţii, lei ori euro, ce-or fi. Ce capitol bugetar va fi ciuntit, sau ce împrumuturi vom face.
Necazul este că intrăm la preşedinţia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Măcar acolo se lucrează numai în euro. România va răspunde de ieşirea Marii Britanii din UE – sunt convins însă că aceasta nu va mai ieşi, migraţia – de care oricum se ocupă toată lumea şi se va admite că, dacă nu reuşim, măcar a fost ceva dificil, şi negocierea Cadrului financiar multianual. Haida de! România va putea spune oare şi acolo „Nu m-am uitat foarte atent”?…

Citit 1569 ori Ultima modificare Vineri, 14 Decembrie 2018 19:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.