Niciodată cei de la putere nu sunt de vină. Chiar dacă taman ei au în mână pâinea şi cuţitul, ei sunt cei care fac şi desfac legile în Parlament, ordonanţele de urgenţă, chiar dacă toate pârghiile instituţionale sunt în mâna lor, de fiecare dată se găsesc „duşmani ai poporului” care „sabotează” tentativele guvernanţilor de a inunda naţiunea cu lapte şi miere.
În ultima vreme, de când cu guvernarea Dragnea, s-au înmulţit „duşmanii”: „statul paralel”, „agenturile străine”, multinaţionalele, sorosiştii, băncile şi aşa mai departe. Ce trebuie făcut, în această situaţie? Dreptate, desigur! Şi uite aşa, ca să-i pedepsim pe „inamicii” statului, mai băgăm o taxă, un impozit, mai dăm puţin şi cu Europa de pământ, le mai dăm câte un cot şi inamicilor politici, dar peste toate mai luăm o piele de pe contribuabili.
Într-o ţară normală, orice taxă nou introdusă, orice impozit, trebuie justificat prin serviciul asigurat din acestea cetăţeanului. La noi, simpla acţiune de „pedepsire” a duşmanilor poporului justifică suprataxarea. De exemplu, cu ochii pe multinaţionale sau pe bănci, Guvernul „a uitat” să facă un test de impact al noilor măsuri financiar-fiscale asupra mediului de afaceri, asupra IMM-urilor. Costurile rezultate din supraimpozitare au toate şansele să se transfere spre consumatorul final: dobânzi mai mari la credite, transporturi mai scumpe, facturi la energie mai mari, investiţii mai puţine. Dar asta nu contează. Interesul imediat al statului este de a face rost de bani pentru cheltuielile bugetare întinse fără măsură. Mai mult, în timp ce tună împotriva unora, cei din arcul puterii au o profundă compasiune pentru cei care şi-au folosit funcţiile politice pentru a se îmbogăţi, pentru evazionişti, pentru cei care au îmbinat corupţia cu proasta guvernare. Aceştia nu trebuie „impozitaţi”. Pentru că, deh, corb la corb nu-şi scoate ochii!
Dar, dincolo de aceste jonglerii cu indicatorii economici, mai frapantă este energia cu care principiul „divide et impera” este aplicat ca politică de stat. Peste tot se cultivă antagonismele: mediul privat împotriva mediului bugetar, întreprinderile mici contra multinaţionalelor, categoriile defavorizate împotriva plătitorilor de taxe, furnizori de servicii contra consumatori, bănci contra clienţi. Iar la urmă, cu ce rămânem? Taxe şi impozite mai multe. Şi nimic în schimb.
