Proaspăta lege care îi dă mână liberă poliţistului să emită pe loc ordin de protecţie l-a luat prin surprindere pe bătăuşul român, obişnuit să-şi altoiască tradiţional nevasta, copilul sau părintele. Alungat din casă, "zmeul" s-a trezit încartiruit de o lege pentru care nici autorităţile nu au o imagine clară despre cum ar putea fi aplicată eficient.
De o lună de când a intrat în vigoare, legea care le dă undă verde poliţiştilor chemaţi să aplaneze scandalurile domestice, a făcut ceva victime în rândul bătăuşilor obişnuiţi să se impună cu pumnul, pentru a-şi consolida statutul de "cocoşi" în gospodărie. Aparent simplu de aplicat, actul normativ îi permite omului legii să dea pe loc ordinul de protecţie dacă apreciază că starea conflictuală ar putea degenera şi mai rău decât dacă ar da o simplă amendă şi ar pleca. Efectiv, aşa îl obligă pe agresor să plece el din casă, câteva zile, şi să stea la distanţă de victima lui, fie ea nevastă, concubină, copil sau părinte. Ordinul e executoriu pe loc şi cu o doză mare de surpriză, desigur, mai cu seamă pentru cel vizat, care se trezeşte, la propriu, în stradă. Nu că ar fi de plâns, pentru că în ultimiii ani cazurile de violenţă domestică în România s-au înmulţit fulminant, la fiecare 30 de secunde o femeie fiind agresată de un membru al familiei, cel mai adesea partenerul de viaţă.
Consecinţa evacuării pe loc, forţate şi în caz de neexecutare, pasibilă de un dosar penal de nerespectare a ordinului, este însă mai profundă şi cu repercusiuni, pe termen chiar scurt, mai grave. O dată că, în practică, poliţistul care vrea să înlăture pericolul până când o instanţă va lua o măsură pe termen mai lung, este în situaţia de a trebui să răspundă, invariabil, la întrebarea "şi eu unde mă duc, şefu`?". Nu-l poate lua acasă, nu-l poate direcţiona către vreun adăpost, ci cel mult poate să-i sugereze să sune nişte rude dacă vor să-l ţină până îi trec nervii.
În al doilea rând, impactul psihologic pe care emiterea bruscă a unui asemenea ordin îl are asupra bătăşului este considerabil mai mare decât în cazul procedurilor obişnuite, când ar avea timp să se obişnuiască măcar cu gândul. În asemenea condiţii, riscul ca acesta să revină în casa din care a fost alungat şi să îşi reverse furia înzecit asupra femeii, copilului sau părintelui cresc exponenţial. Chiar cu riscul, pentru bătăuş, să se aleagă cu un dosar penal de nerespectare şi, eventual, să ajungă puţin şi prin arest sau puşcărie. Victima e doar pe sfert apărată, de un ordin care ar trebui să fie de protecţie, nu de agitator de spirite şi aşa încinse.
