În aşteptarea trădării

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Există viaţă după politică. Asta e sigur. Garantat, mai ales că vin sărbătorile şi românul are vocaţia Crăciunului, indiferent de situaţie şi stare materială. Dar există politică după politică?

Asta e bine de văzut, mai ales că prinşi în febra alegerilor, am uitat că nu prea avem guvern şi nici mari şanse să ne alegem cu vreunul înainte de noul an nu prea se întrevăd.

Mai mult, nu avem buget pe anul următor, chestie destul de tristă pentru administraţiile de peste tot din ţară şi pentru nişte oameni care lucrează la stat cu securea restructurării deasupra capului. Ei nu au nici şansa de a încheia, măcar contabil, 2009 cu acte în regulă.

Ne-am întors, scurt şi apăsat, la situaţia dinaintea unei luni şi jumătate de campanii furioase. Am înghiţit pe nemestecate referendumul, care oricum nu ne serveşte la nimic, am reales preşedintele vechi, aşa că nu avem de ce ne mira că ne confruntăm cu aceleaşi probleme.

Mai ţineţi minte că există un domn numit Negoiţă care este prim-ministru desemnat? Ei bine, domnul acesta trebuie să formeze un guvern pe care să-l ducă în faţa parlamentului. Parlament care nu îi oferă, cel puţin la prima vedere, o majoritate pe care să se bazeze.

Pe de altă parte, mai sunt de rezolvat unele mici amănunte legate de fostul guvern. Ministrul de interne Nica a acţionat pe cale legală împotriva celui care l-a numit pe Blaga înainte de a fi dumnealui dat jos.

Altă încurcătură, pentru că, chiar dacă se plimbă pedeliştii de frunte pe la Interne, ministerul n-a avut, la alegeri, şi nu are, nici acum, ministru. Guvernul Boc, doi în unul, pentru că stau miniştrii călări pe ministere mai ceva decât vestitul croitoraş pe muştele din atelierul său, este şi interimar şi insuficient.

Aşa că majoritatea necesară, nu doar trecerii unui nou guvern dar şi susţinerii acţiunilor acestuia, este vitală. În fine, obligatorie, pentru că preşedintele jucător nu o consideră imposibilă, aşa că să nu folosim cuvinte mari.

Şi de ce le-am folosi, atâta vreme cât se aud deja zvonuri de zurgălăi pe la uşile PD-L-iste? Colindătorii fără doctrină clară, dar cu interese bine conturate, cântă deja în struna partidului care a dat preşedintele. Rămas, din păcate, ca o primadonă cu talent, fără rol principal, Crin Antonescu se străduieşte din răsputeri să-şi convingă partidul că politica nu trebuie să fie neapărat o damă de pe centură, însă rezultatele se lasă aşteptate.

Despre Geoană nici nu merită să mai vorbim. Însă, nici preşedintele reales nu se simte chiar foarte bine. Traian Băsescu a promis dizolvarea parlamentului dacă nu i se face voia, aşa că ar trebui să înceapă „lucrurile” la săparea lui, ca să-i iasă groapa de care le e frică aleşilor până prin martie.

Numai că, în lipsa unei noi Constituţii, care nu are cum să fie gata până atunci din cauze clare şi legale, va fi nevoit să accepte exact actualul sistem uninominal pentru, tot, două Camere. Pas de mai mulţumeşte electoratul!

Singura soluţie ca noi toţi să ieşim măcar din criza politică, dacă din cea economică nu se întrevăd şanse să scăpăm prea curând, este ca purtătorii de carnete (de partid) din Parlament să-şi găsească, prin colţuri ascunse ale unei conştiinţe de care nu-şi mai aduc aminte, înclinaţii de centru-dreapta.

Adică să treacă de la PSD sau PNL către PDL. Tot nu se ştie prea bine ce doctrină are acest partid şi scăpăm odată de toată nesiguranţa asta. Am ajuns să sperăm, aşadar, o mică-mare trădare politică în masă.

Trădare, trădare, vorba lui nenea Iancu, dar să o ştim şi noi mai repede. Ce morală, ce principii, voia lui Traian să fie, ca să ne liniştim odată!

Un partid mamut, axat pe circumferinţa morală şi comportamentală băsesciană, cu barda în mâna destinului derivat dintr-un căpitan de vas şi ne scoatem.

Ne  apucăm şi noi de treabă, că avem destulă.

Citit 840 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.