„Acum o săptămână, un coleg a spart parbrizul autobuzului pentru că a rămas fără frână şi a intrat în colegul din faţă. Din fericire, nu a avut viteză mare! Maşina a fost adusă la garaj şi s-a constatat că într-adevăr, n-avea frâne. Dacă între cele două maşini trecea un călător sau dacă avea viteză mai mare, ce se întâmpla?!”. Declaraţia îi aparţine lui George Preda, liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, şi, mărturisesc sincer, mi-a provocat un gol în stomac. Mi-am amintit de frâna puternică pe care, acum câteva seri, a pus-o şoferul autobuzului în care mă aflam, oprire bruscă pe care am resimţit-o din plin, deşi stăteam pe scaun. Eram în zona Inelului de Rocadă, iar călătorii care au văzut ce s-a întâmplat au avut multe vorbe de duh la adresa conducătorului auto din cauza căruia autobuzul a fost silit să frâneze. Şi i-au ţinut frânele!
Mi-am amintit de o altă seară în care autobuzul îngheţat în care mă aflam a cedat în zona Colegiului "C. Negri", şi am urcat într-un altul, trimis să preia călătorii şi să-i ducă la destinaţie. Sunt realităţi care se simt cu totul altfel din postura de cetăţean fără maşină (proprie sau de serviciu) la scară, dependent de transportul public în comun. Cetăţean care ştie că mersul pe jos face piciorul frumos, doar că nu are timp şi energie să străbată oraşul pe jos ca să ajungă la timp la şcoală, la serviciu, acolo unde obligaţiile îl cheamă.
„Sigur, Dumnezeu e Transurb-ist! Că nu ne-a dat ger, nu ne-a dat zăpadă prea multă iarna asta!”, mi-a spus liderul sindical din Transurb George Preda. O declaraţie similară aveam să aud şi din partea directorului general al companiei publice de transport, Mihai Cadinoiu.
Adevăratul mesaj din spatele acestor declaraţii este însă cât se poate de dur: problemele din transportul gălăţean puteau fi şi mai grave, dacă iarna şi-ar fi făcut de cap! Fireşte, nu e cazul să ne bucurăm prea devreme, pentru că suntem, totuşi, în februarie!
Desigur, Dumnezeu lucrează prin oameni, dar, din păcate, şi protecţia providenţială devine neputincioasă în faţa protecţiei politice. Care, spre deosebire de Dumnezeu, nu doar că dă, dar vâră şi în traistă… cui trebuie.
În concluzie, nu ştiu dacă Dumnezeu s-a angajat cu acte la Transurb – mare grijă să nu primească preaviz, că şi-aşa sunt prea mulţi angajaţi – dar să sperăm că are grijă de autobuzele care rămân fără frâne în trafic și de călătorii care aşteaptă degeaba în staţii. Măcar până vor sosi autobuzele acelea noi! Cum s-ar zice, lungeşte Doamne boala, până-i gata licitaţia!
