„Bulgăroi cu ceafa groasă”... zâmbeam pe când eram doar o ploadă şi auzeam versul lui Eminescu. „Ne uităm la bulgari”, îmi spuneau în Bucureşti rudele care, de voie, de nevoie, o rupeau binişor pe limba prietenilor noştri de peste Dunăre. O învăţaseră uitându-se la filmele şi programele difuzate de televiziunea bulgară.
Eu mă uitam la ruşi, Combinatul să trăiască pentru antena aceea mare şi solidă de pe balcon pe care mi-a făcut-o, că tare a mai fost competentă!
Comparam programele sovietice cu alea bulgăreşti şi îmi dădea pe plus faţă de cele 2-3 ore amărâte de program TVR din care 80 la sută erau realizări ale cincinalului în patru ani şi jumătate, iar restul cântece întru slava conducătorului.
Auzeam de castraveţi muraţi şi îmi şi lăsa instant gura apă de poftă. Doamne, castraveţi muraţi ca la bulgari n-am mâncat niciunde mai buni!
Mergem la mare la bulgari. Da?! Păi fără piţipoance venite pe plajă cu tocuri de 20, fără manele asurzitoare, fără cocalari cu lanţuri groase şi tatuaje făcute la puşcărie, fără maşini de mii de euro, fără nisipul plin de chiştoace, pet-uri şi mizerii, fără marea plină de gunoaie şi alge fermentate, fără ţigăneala din satele de vacanţă ... unde mai e distracţia?! Facem Revelionul sau Paştele la bulgari, că e mai ieftin şi mai bun, am aflat, apoi.
Mai inspirată, acum câţiva ani, m-am dus să fac Revelionul la greci. Când conducătorul de grup ne-a zis că intrăm în Bulgaria, nimeni să nu vrea pipi, nimeni să nu vrea pauză, mergem - ţintă şi nu ne oprim că vin racheţii şi ne jefuiesc, femeile şi-au strâns temătoare bijuteriile la piept.
De oprit nu ne-au oprit racheţii, ci zăpezile mari de la intrarea în vama bulgară. Că autorităţile noastre şi ale lor, dragele de ele, încă mai negociau deszăpezirea Podului Prieteniei de la Giurgiu.
Şi bulgarii au cam aceeaşi metodă de deszăpezire ca şi ai noştri: dacă ninge, ninge şi iar ninge, ne închidem în case şi aşteptăm să vină primăvara să se topească zăpada... Râd eu, râd, dar astăzi litoralul bulgăresc e cea mai frumoasă şi mai accesibilă destinaţie de vacanţă de vară, de Paşti şi de Crăciun pentru români.
Să lăsăm vacanţele şi să revenim ceva mai loco.
„Brăila e Bulgaria noastră”, l-am auzit deunăzi spunând pe un politician local. Şi zău dacă nu mi-a încremenit zâmbetul pe buze. Păi n-am râs noi, gălăţenii cei „şmecheri”, de vecinii de la Brăila? Nu ziceam noi de Brăila că e un cartier al Galaţiului când se făcea apusul şi celebrul GalBrai? Sau era BraiGal… cine mai ştie.
Nu erau interlopii brăileni mai periculoşi decât ai noştri? Şi nu era şi „Tanti Elvira” mai fercheşă decât Mariana de Fier a noastră?
Şi iacă acum: stăm la Brăila – Cartierul Siret, un fel de pământ al tuturor şi al nimănui, ne ducem la mall la Brăila, vedem filme 3D la Brăila, ne facem cumpărăturile la Carrefourul de la Brăila, şi viaţa pare mai frumoasă, mai veselă şi mai colorată la Brăila.
Ne distrăm la Brăila, facem shopping la Brăila, ne dăm pe gheaţă pe patinoarul de la Brăila, mâncăm pui prăjiţi cu E-uri la Brăila, înotăm în bazin la Brăila, şi poate la tombola de la mall-ul de la Brăila câştigăm o Toyota Auris.
Ce să-i spun stimatului politician gălăţean? Că are dreptate, că Brăila e Bulgaria noastră, a gălăţenilor? Are, dar a cui e vina?
