Patriotismul, spiritul civic, prevederile legale, igiena, politica, leacurile băbeşti, solidaritatea, neamurile, teorii ale conspiraţiei şi politica - toate au fost invocate în contextul actualei crize a coronavirusului. Pentru că, într-adevăr, dincolo de formele de manifestare a virusului, avem o criză. Şi se ştie că adevărata natură a oamenilor, a societăţilor, o percepem cel mai bine în situaţii de criză.
Ce vedem acum, în România? Primul impuls al cetăţenilor unei ţări în care ai şanse mai mari să mori de gripă sau de infecţii intraspitaliceşti, vestea asta cu coronavirusul a fost mai degrabă motiv de băşcălie. „Tratamentele” cu ţuică, ceaiuri, măşti „de firmă” sau „izolare” prin staţiunile la munte au făcut furori pe reţelele de socializare. Oricum, China era departe, măsurile luate de autorităţile de acolo făceau mai degrabă subiectul comentariilor privind nivelul de respectare… a drepturilor omului. Se uita cât de repede se propagă o molimă în vremea globalizării. Sau, poate, deja aveam dezvoltată un fel de toleranţă psihologică după valurile de gripă aviară, pestă porcină, gripe sau viroze autohtone.
Când „unda de şoc” s-a propagat până în Italia şi a devenit evident că e doar o chestiune de timp până coronavirusul va ajunge în România, au început să apară tot mai accentuate exagerările din spaţiu public - se vorbea mai puţin de igienă şi mai mult de zăluzii care au dat buzna în magazine să-şi umple cămările cu de-ale gurii. După care - breaking news! - au apărut şi primele cazuri.
Acum, iată, coronavirusul e aici, „palpabil”, probabilitatea de a contacta boala nu e deloc neglijabilă. Se închid şcolile, autorităţile se agită, reclame educative la TV, frontierele aproape blocate, deja pe ici, pe colo, se simte cum se infiltrează frica. Doamne fereşte să strănuţi în autobuz! Instantaneu eşti săgetat de priviri feroce! Vedem, însă, şi cât de vulnerabilă este societatea în faţa unor evenimente de o asemenea anvergură: cadre medicale insuficiente, spitale slab dotate, bâlbe de tot felul între carantină şi autoizolare, dar şi multă inconştienţă sau indiferenţă la nivel individual faţă de potenţialele pericole.
Să sperăm că, după toată această experienţă, vom rămâne, în mentalul colectiv, cel puţin cu mai multe învăţăminte în materie de igienă şi prevenţie, dar poate vom fi şi mai raţionali sau solidari unii cu alţii. Nu de alta, dar ce ne-am face dacă, într-o zi, o să apară un virus ce se propagă la fel de repede precum COVID-19, dar ar fi la fel de periculos ca Ebola! Ne-am călca în picioare unii pe alţii?
