Ultimului împărat al Chinei, un copilaş dulce, i se cerceta zilnic oliţa cu caca, pentru ca doctorii să poată fi siguri că Fiul Cerului va conduce pe mai departe, fără crampe, imensul imperiu…
Poporului supus nu i se comunicau însă astfel de ştiri de cacao, ca să ne exprimăm elegant! Ar fi deci caraghios să cercetăm, astăzi, oliţa vreunui preşedinte de stat!
Sigur, medicii au avut mereu în grijă aspecte mai puţin plăcut mirositoare din viaţa şefilor de stat.
Bolnavi sau sănătoşi, mulţi preşedinţi ai lumii au reuşit să nu o distrugă, chiar dacă au avut la îndemână valiza cu buton roşu, dar şi o indispoziţie mai ciudată.
Ramolismentul lui Brejnev, în plin război rece, îl făcea pe preşedintele sovietic să o primească pe baroneasa Thatcher crezând că e Indira Gandi, defunctă demult, şi să-l confunde pe Troţki cel de pe scenă cu cel real, asasinat de tătuca Stalin.
Roosevelt era ţintuit într-un scaun cu rotile, Reagan avea spre sfârşitul mandatului Alzheimer, Churchill trăgea la măsea, J.F. Kennedy suferea de o boală gravă, care-l silea, cu mari dureri, să poarte corset…
Poate că pur şi simplu nu există preşedinte perfect sănătos. A-i cerceta public oliţa este însă o pierdere de timp şi o îndeletnicire greţoasă!
Cum preşedintele Kennedy n-a fost împiedicat de corset să se ocupe de viaţa intimă a lui Monroe, şi preşedintele Băsescu, bolnav ori nu, pare imposibil de abătut de la activităţile sale.
Cum ar fi aceea de a merge la restaurant. Nu poate fi încercare mai reuşită de a te da sănătos decât aceea de a merge la o petrecere sau măcar de a trece puţin printr-un restaurant.
Cum se face însă că, brusc, televiziunile au fost pe fază tocmai la ieşirea preşedintelui român dintr-un astfel de loc? Au avut „informatori” la Cotroceni?
Sau şeful de la Cotroceni a dat ordinul de a se lansa informaţia? Pentru că prezenţa ziariştilor pica foarte bine, după ce în ultima vreme zvonurile privind starea precară a unui preşedinte nu demult operat umpleau televiziunile.
Pe ce se bazau zvonurile? Pe liniştea sa mediatică. Preşedintele nu mai ieşise demult să se stropşească la careva, nu-l mai pusese la curent pe dumnealui, poporul, cu ce are de gând să-i facă în continuare, nu mai jignise pe nimeni…
Să fie, Domne-fereşte, mort preşedintele? Aş! Cum să nu aibă măcar o sosie în PD-L, care să se plimbe prin locuri aglomerate, să strângă mâini şi, la o eventuală nepotrivire de glas, să arate măcar cu pumnul sau cu inelarul drept iţit băţos dintre celelalte degete chircite?
Că doar n-om fi în Coreea de Nord, unde liderul Kim Jong trăieşte sigur doar oficial, iar presa occidentală îl dă din când în când fie mort, fie grav bolnav.
În vara anului trecut i se mai dădeau, neoficial, doar câteva luni de trăit… Ori, preşedintele Băsescu a vorbit cu propria gură, era vioi, ieşea dintr-o cârciumă, era la fel de agresiv cu „mogulii” de presă…
Ce vreţi mai mult, era normal, în stilul său! Şi totuşi, pe televiziunile care îl atacă frecvent şi pe care el le atacă foarte consecvent au continuat şi ieri cu întrebarea: o fi sau n-o fi bolnav preşedintele?
Nu suntem într-o republică prezidenţială şi la o adică preşedintele, aflat într-o imposibilitate oarecare, ar putea fi înlocuit cu preşedintele Senatului.
Ce-i drept, şi acesta înlocuit din fruntea propriului partid, încât n-ar fi de mirare, vorba ceea, să fie violet… pardon, vânăt la faţă de boală…
Deci, la concurenţă cu cutremurul din Chile şi cu inundaţiile din România, chiar nu mă interesează dacă preşedintele s-a dus la controlul medical bianual, fără de care nu se dă carnetul de conducere a… ţării, sau că i-a crescut un furuncul cine ştie unde.
M-ar interesa doar dacă aş afla că a consultat un psihiatru…
