Gălăţene care acum vii înapoi acasă din ţări înroşite de pandemie, să ştii că dacă eşti forţat să stai în carantină, e pentru a nu răspândi necontrolat molima. Dacă nu ştii, deşi bănuiesc că ai auzit-o deja şi în ţara de unde vii, şi de la televizor, pandemia a prins toată planeta cu pantalonii resurselor în vine.
S-a tot vorbit de nemulţumurile "diasporezilor" cărora brusc li s-a făcut dor de casă când pandemia a început să facă ravagii în ţările pe care le-au văzut ca pe pământul făgăduinţei. Ajunşi de-a valma şi cu forţa în carantină, măsură menită să protejeze restul populaţiei de potenţialii aducători ai virusului din ţările unde pandemia a explodat, gălăţenii, unii forţaţi să vină înapoi pentru că au rămas fără surse de venit, alţii pentru că li s-au restrâns "afacerile" al căror nomenclator se numeşte Cod penal, nu se dezic de neaoşele năravuri.
Primul şi cel dintâi, să cârtească şi să revendice. Că nu e buna cazarea, că nu e bună mâncarea, că, mai nou, stau mai mulţi în cameră. De acord, să stai închis undeva, chiar şi în propria casă, este, să zicem, neplăcut şi la un momemt dat orice confort devine... neconfortabil, mai ales când îl împarţi 24 de ore, timp de două săptămâni, eventual cu un străin. Poate fi şi periculos, în cazul în care tu nu eşti ghinionistul purtător al virusului, iar colocatarul de carantină, este. Automat, devii şi tu.
Dar, suntem în Galaţi, un judeţ care nu este nici turistic, nici vreo metropolă sau măcar "capitală" de regiune şi care are poiibilităţi limitate pentru avalanşa de "stranieri", posibil infectaţi. E un judeţ mai vitregit în care perfidul virus şi-a făcut loc şi prin spitale, şi printre medici, şi prin căminele de bătrâni şi unde noi, cei rămaşi aici, încercăm să facem tot posibilul să nu îl răspândim sau să îl luăm, cum s-ar zice, de pe stradă. Să înţelegi că sistemul medical aşa şubred cum e, ar deveni şi mai şubred dacă tu nu ai sta în carantină. Să înţelegi că noi, încartiruiţi cu ordonanţe militare, stăm în casă pentru ca peste o lună, două, să ne continuăm vieţile aici, cum am făcut până acum. Ce vei face tu? Poate vei pleca din nou, poate vei rămâne în ţara pe care ai lăsat-o pentru că nu îţi oferea nimic şi de la care ceri acum tratament de lux, în vremuri de război epidemiologic. Uite, ai la dipsoziţie două săptămâni în care să reflectezi la viitorul tău. Între timp, poate nu ţi se mai pare aşa mare înghesuiala, mâncarea poate are gust mai bun şi poate te gândeşti la ce-ai putea să faci să "scuturi" un pic ţara la care te întorci în vremuri de restrişte.
