Frate-frate, dar tratamentu-i pe bani…

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Un laborator din Wuhan ar fi vinovatul pentru epidemia mondială, nu niște biete cotețe cu animale vândute clandestin în orașul înfrățit cu Galațiul. Hei, dar e vorba chiar de capitala provinciei chineze Hubei, înfrățită cu județul Galați din ´82, din comunism, o provincie cu o populație de vreo trei ori mai numeroasă decât cea a României cu diaspora noastră cu tot!).

Acuzația vine de la fostul director, până în 2017, al CIA, Mike Pompeo, numit apoi de Trump secretar de stat - șef la Externe, adică. O armă bacteriologică chineză, precum… cele chimice din epoca Bush din Irak sau chiar știe fostul director CEVA?

Pompeo îi critica recent și pe europeni, pentru că ”nu au fost atât de (sic!) utili” în susținerea uciderii popularului general iranian acuzat de terorism. Am găsit în cotidianul ”China Daily”, postat pe pagina Guvernului de la Beijing (motiv pentru care păstrez rezerva), pe 4 mai: ”Pompeo împiedică încercările de a preveni pandemia”, scriind că "diplomatul american de top este dispus să se scufunde până în adâncuri în dorința sa de a distruge China!". Marți, el a acuzat China și Iranul că cenzurează informațiile despre focarele de virus (...) Mulți, inclusiv șeful său (președintele SUA - n. r.), nu sunt de acord cu evaluarea sa. Cu doar două zile înainte de observațiile lui Pompeo, președintele american l-a lăudat pe președintele chinez Xi Jinping că „face o treabă foarte bună”.

În plin război economic între Washington (care are împrumuturi de la chinezi...) și Beijing, printre altele pentru piețele africane sau europene, mă gândesc și la România, dar pe fondul creșterii numărului de morți americani în pandemie și scăderea celor chinezi, un acar Păun chinez poate reface un capital politic?

Prin aprilie 2014, prezenţi la Galați cu binecuvântarea Guvernului României, reprezentat printr-un consilier de stat, reprezentanții provinciei înfrățite ”şi-au manifestat interesul de a investi în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în Galaţi şi în oraşele vecine”, gălățenii depănând atunci încă o dată povestea aeroportului și a tunelului pe sub Dunăre. Nu zic acum ca oficialii gălățeni să se dea mediatori între americani și chinezi, cum făcea Împușcatul pe vremea altui Arafat, dar o corespondență colegială cu Wuhanul a orașului nostru (înfrățit și cu Fresno, din SUA) ar fi poate un gest deschis și pentru viitor comercial. Responsabil cu politica externă, președintele Iohannis ne-a informat însă că ținem cu SUA, abia apoi o dăm pe UE. Cât despre China...

Citit 1694 ori Ultima modificare Marți, 05 Mai 2020 21:33

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.