De voie, dar mai mult de nevoie, angajații din spitalele românești sunt constrânși să accepte o lege a tăcerii, atunci când vine vorba de raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale, îmbolnăviri cunoscute și drept infecții nosocomiale.
Este o meteahnă moștenită din comunism și care denotă o rezistență la schimbare uneori criminală. Concret, spitalele nu raportează către direcțiile de sănătate publică (DSP-uri) numărul real al infecțiilor nosocomiale. Cum numărul de îmbolnăviri intraspitalicești este în actele oficiale mult mai mic, spitalele românești sunt, strict pe hârtie, mult mai curate și mai sigure decât spitale din Germania, Suedia sau Marea Britanie, spre exemplu.
Consecințele acestei practici au ieșit limpede la iveală în cazul Colectiv. Inițial, mulți dintre supraviețuitorii incendiului au fost tratați în spitalele din țară, declarația oficială fiind aceea că ”Avem tot ce ne trebuie”. Abia câteva zile mai târziu, la insistențele rudelor și a presei, unii dintre pacienți au fost transferați în spitale din vestul Europei. Abia acolo a ieșit la iveală că respectivii pacienți erau infectați cu microbi deosebit de periculoși, pe care îi luaseră din spitalele românești. Mai mult, unii dintre pacienții care au murit în spitale și-au pierdut viața tocmai din cauza acestor bacterii, nu a arsurilor pe care le aveau.
Așa cum suntem obișnuiți deja, și în cazul actualei epidemii de COVID-19 se procedează la fel. Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică au răspuns recent unei solicitări făcute de publicația Libertatea că, de la începutul pandemiei și până în prezent, DSP-urile nu au raportat nici un caz de infecție nosocomială la pacienți diagnosticați cu COVID-19. Tot oficial, autoritățile spun că nu a fost niciun caz de infecție asociată asistenței medicale la decesele provocate de COVID-19.
Abia miercuri, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a dat o notă în care arată că din martie și până la sfârșitul lui septembrie în toate spitalele românești au fost 1.356 de pacienți cu infecții nosocomiale. 274 dintre aceștia erau internați în spitale COVID, iar 557 în spitale de suport COVID. Nu se specifică însă nimic despre modul în care afecte infecții au afectat starea pacienților cu COVID-19.
Iarăși, este limpede că legea nescrisă a tăcerii în această privință funcționează nestingherită în spitale, cu acceptul tacit al instituțiilor către care ar trebui făcute raportările. Este cinic faptul că ne aflăm pe podiumul nedorit al deceselor COVID-19 în Europa, dar spitalele sunt, pe hârtie, imaculate.
