Când vine vorba de coronavirus, „tunurile” se pun în special pe/în sistemul de sănătate. Acum, când sunt multe zone din ţară unde rata de infectare a sărit de 3 la mie, când locurile la ATI se împuţinează pe zi ce trece, când a apărut spectrul aplicării regulilor din „medicina de dezastru”, toate celelalte probleme ale societăţii par a trece pe locul doi. Indiferent de domeniu.
Nici chiar Sănătatea, deşi este „în linia întâi”, nu a scăpat de bâlbâieli. Circuitele medicale nu sunt nici acum bătute în cuie în toate spitalele din ţară, improvizaţiile de tot felul dau naştere la imagini precum cele ale bolnavilor aşteptând cu orele o internare sau un consult, prinşi în hăţişul unor pseudo-măsuri de „securitate sanitară”.
Dar, în numele „luptei cu coronavirusul”, s-a pus lacătul şi pe sectoare întregi din economie. Infuziile de capital, scheme de amânare a unor taxe sunt insuficiente faţă de magnitudinea impactului măsurilor anti-epidemice asupra economiei. Sectoare importante au fost aproape puse pe chituci, iar mediul de afaceri gâfâie din ce în ce mai greu. Asta pentru a nu mai pune la socoteală creşterea „peste noapte” a deficitelor bugetare, acceptate acum, în vreme de criză, dar pe care va trebui, cumva, să le decontăm.
Am văzut cu toţii şi bâlbele în ceea ce priveşte viaţa religioasă. Lăsând la o parte derapajele dintr-o parte şi alta, viaţa spirituală îşi are locul ei, a nu păstra echilibrul societăţii în această privinţă este deopotrivă o dovadă de lipsă de empatie, de incultură şi incompetenţă. S-a văzut, totuşi, că dacă există bunăvoinţă, se pot găsi soluţii, inclusiv pentru mult „cancan-izata” problemă a pelerinajelor.
Educaţia şi funcţionarea şcolilor a devenit şi ea pentru autorităţi ca un os în gât – nu pot nici să-l înghită, nici să-l dea afară. Nu pot nici să închidă complet şcolile, nici să le dea drumul cu totul. Şi atunci se ajunge la improvizaţii – uite tableta, nu e tableta, ba cod roşu, ba pe galben, ba la şcoală, ba acasă, ba cu teză, ba fără teză, cu notă, fără notă etc. O mare brambureală!
Nici călare, nici pe jos – cam aşa arată în prezent societatea românească, al cărei ritm pare a fi dictat – chiar şi la mai bine de jumătate de an de pandemie – de improvizaţie pe toate planurile. Nu avem o legislaţie coerentă menită să abordeze o pandemie, OUG-urile mai pun pe ici, mai iau de dincolo, se mai schimbă câte un funcţionar mai căpos.
„Măsuri în funcţie de situaţia creată” – spun autorităţile. Dacă funcţionează, dacă nu funcţionează - asta e! - o să fie altă „situaţie”! Dar, parafrazând o butadă mai veche, tare ne e că „o să fie aşa o luptă cu coronavirusul de nu o să mai rămână piatră peste piatră”!
