Preşedintele nostru a mers la înmormântare, la Cracovia. Cum avioanele nu mai zburau, de la căderea avionului prezidenţial polonez aviaţia lumii suflând şi în iaurtul cu cenuşă vulcanică, preşedintele nostru a plecat la Cracovia cu maşina.
Ca orice român amărât. Ca orice român amărât dincolo de graniţele ţării, căci până la Oradea a zburat cu elicopterul. De ce? Pentru că noi nu avem drumuri!
Nu numai drumuri demne de o limuzină prezidenţială, ci drumuri practicabile pentru pneuri obişnuite. Chiar şi ATV-urile se zdruncină din greu pe mioriticele drumuri care aşteaptă turişti străini!
Ce mai campionate de şofat s-ar încinge, în condiţii de drum accidentat, cu gropiţe şi moviliţe, crăpături şi băltoace, şi denivelări, printre căruţe, căţei şi măgăruşi.
Ce-ar mai transmite de la noi canalul EuroSport, ţinând lumea cu sufletul la gură!
Dacă ar fi să se asfalteze, în maxim de viteză - câţiva kilometri pe mandat adică – şi preşedintele tot ar ajunge la înmormântare cu maşina (pe drumuri româneşti, că Dincolo nu se pune) hăăăt, în mandatul altuia, când catedrala unde a avut loc duminică ceremonia funebră ar fi binişor dărâmată de timp…
Tot aşa, preşedintele nostru s-a operat mai demult în străinătate, unde şi drumurile sunt pentru maşini, iar trotuarele pentru pietoni, nu invers, ca pe la noi!
De ce-a plecat, de ce-ar mai fi rămas să se opereze de pildă la Galaţi, că şi noi avem spital de urgenţă, chiar unul clinic?
Ar fi învăţat şi studenţii noştri, viitori medici, şi cum se tratează, pe lângă uncheşul care poate sta la coadă la transfuzie, un pacient de rang înalt: câte cuburi de gheaţă îi pui în perfuzie, cât de încet să-i dai televizorul şi unde să pui patul secretarei…
Dar dom’ preşedinte a preferat să meargă Afară, unde salvările nu sunt zguduite pe drumuri. Că la noi şi elicopterele hurducăie, luând-o parcă pe arătură!
Dar în România cică nu sunt doctori, iar dacă sunt, nu ştim ce să ne facem cu ei! Nu le dăm tehnică pe mână, că asta costă, iar dacă le dăm, n-o autorizăm, că şi asta costă baban!
Şi nici salarii de doctori nu le dăm, lăsând… economia de piaţă la plic să rezolve ceea ce statul nu este în stare. Să fie adevărat că şi preşedintele nostru şi-ar fi cumpărat, pentru spitalul din Viena, seringi, vată, leucoplast şi tifon?
Dacă ar fi adevărat, atunci trebuie să le fi cumpărat de prin Germania, de prin Franţa, căci vechiul program „Fabricat în România” se referea pesemne numai la învăţământul care dă şomeri, genii, tâmpiţi şi politicieni exlusiv români. Nu în egală măsură…
Şi totuşi, ce-ar fi fost dacă preşedintele, Guvernul şi societatea civilă mai puţin civilă românească, şi nu crema politicii poloneze, ar fi căzut, Doamne-fereşte, cu avionul „nostru” prezidenţial, hoaşca aia bătrână de peste 30 de ani care nici nu mai e primită pe aeroporturile europene decât în zone în care nu mai contează dacă ceva face „bum!”?
Dac-ar fi căzut, din nou Doamne-fereşte, în taiga, sau în „lacul rusesc”, dar, printr-o minune, la care românii au acces, ar fi scăpat ca prin farmec toată lumea de la bord?
De, puţin zdruncinată, cum suntem şi noi de la criză-ncoa… Ei, ar fi plâns poporu’ de fericire dacă a) – capii statului ar fi scăpat în întregime?
Sau: ar fi plâns poporu’ dacă b), ne-ar fi… părăsit careva?
Dacă n-or fi având dumnealor şi cavouri prin Hawaii… Am fi uitat tot ce ne-au făcut şi mai ales ce nu ne-au făcut din ce trebuiau să facă oamenii ăştia şi, boc-boc, ne-am fi dat cu capu’ de pereţi, ne-am fi pus cenuşă în chestia cu care decidem pe cine votăm şi-am fi plâns deznădăjduiţi?
Ne-am fi simţit poate vinovaţi că ne-am ofensat când s-a vorbit de cumpărarea unei noi aeronave prezidenţiale vechi? Bine că la noi nu cade nimic de la politicieni, nici măcar avioane!
Norocul românului cel de pe urmă este că, mai întotdeauna, „merge şi aşa”: avionul planează şi într-o aripă, vaporul ciuruit nu se scufundă, politicienii au viaţă lungă – să trăiască!, noi avem viaţă grea.
