Pe 19 februarie, s-au împlinit 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși. Din 2015, 19 februarie a fost declarată sărbătoare națională în România. Așa cum se întâmplă în mai toate ocaziile de acest fel, importanța simbolică a momentului a fost umbrită de formalismul manifestărilor.
Atitudinea protocolară exagerată și destul de goală de conținut afișată de autorități ar putea fi însă trecută cu vederea. Ceea ce însă mulți români nu știu este că statul român, prin autoritățile sale comuniste, nu doar că l-a ignorant pe marele artist, dar a și refuzat donațiile oferite de acesta. Se întâmpla în 1951, la două decenii după ce tot statul român l-a decorat pe Brâncuși, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinal "Meritul cultural pentru artă plastică".
La jumătatea secolului trecut, sculptorul român, care era stabilit și lucra în Franța, ia decizia de a dona statului român lucrările pe care le avea în atelierul din Paris. Era vorba de 230 de sculpturi, dar și de 41 de desene și 1.600 de fotografii.
Generoasa propunere a fost privită cu reticență la București, unde autoritățile comuniste, la solicitarea academicienilor români, au hotărât să refuze propunerea. Mințile "luminate" de materialismul dialectic erau de părere că artistul nu respectă tiparele clasice ale sculpturii, exprimând, în schimb, o viziune "tipic burgheză".
Nu trebuie să ne imaginăm că aceste păreri veneau din partea unor academicieni obscuri. La ședințele Academiei pe această temă au luat parte, printre alții, George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Gala Galaction și Iorgu Iordan. George Călinescu a fost printre "inchizitorii" care l-au acuzat pe Brâncuși că ar fi "dușman al regimului" și că "nu se exprimă cu mijloacele proprii acestei arte".
Nu au lipsit nici părerile favorabile sculptorului, deși acestea nu au contat prea mult în decizia finală. Camil Petrescu și Geo Bogza erau de părere și susțineau public că Brâncuși este un adevărat simbol pentru poporul român. Refuzat de români, Brâncuși a renunțat la cetățenia română și a donat operele sale țării care îl primise cu brațele deschise.
La trei decenii de la căderea oficială a comunismului, în școlile din România elevii încă nu află și despre cealaltă "față" a unor autori canonici, fie că vorbim de Sadoveanu sau de Călinescu.
