„Casata” – cofetăria de la parter de bloc, unde chiar aveam privilegiul să mai găsesc celebra îngheţată în trei culori care îi dăduse numele. „Ciufulici” - frizeria unde eram tunsă „rotund şi cu breton”, în timp ce călăream un elefant care se învârtea, lovind frizeriţa cu trompa. Mai era şi „Romarta Copiilor”, unde se găseau cei mai frumoşi şi mai incomozi pantofi din lume – din lac roşu, rigizi, cu talpa dură, care se apucau să-ţi roadă gleznele încă de la proba în magazin. Îmi mai vin în minte „Prichindel”, „Motanul Încălţat”, „Dacia”, „Trei ursuleţi”… firmele copilăriei mele prerevoluţionare. Copilăria foştilor „decreţei” în pragul adolescenţei, care, în decembrie ’89, au plecat în vacanţa de iarnă „pionieri cutezători” şi s-au întors în ianuarie ’90 elevi în democraţie.
N-aş vrea să analizez ce s-a ales din spaţiile în care funcţionau firmele copilăriei mele, ci să privesc acele vremuri prin ochii copiilor de azi. Fără internet, fără telefoane mobile, fără tablete, fără „lego”, fără „pokemoni, fără jocuri pe calculator… fără multe. Cu ciocolată chinezească amăruie şi bomboane „cip”, cu păpuşi „Arădeanca”, ah! cu banane verzi care nu mai apucau să se coacă înfofolite în ziare pentru că erau mâncate, cu portocale doar de Crăciun, cu „Gala desenelor animate” de doar câteva minute - duminica, dar cu poveşti minunate ascultate la pick-up. Ce vremuri!
Cum era refrenul: „Celor mari, celor mici,/ Ne e drag tuturor/ În lumea copiilor,/ Prichindei şi bunici/ Ne-ntâlnim deseori/ În lumea copiilor”…
Pe la colţuri ni se spunea „decreţei” şi nu voia nimeni să-mi spună ce-s aceia. Abia după Revoluţie aveam să înţeleg de ce unii dintre colegii şi prietenii mei aveau părinţi de vârste la care alţii îşi aşteptau nepoţii. Decreţeii erau copiii aduşi pe lume cu forţa, printr-un decret care interzisese controlul sarcinilor şi incriminase avortul. Chiar şi atunci când viaţa viitoarei mame era pusă în pericol! Ce repede mai uită unii când îşi spun nostalgici: „Ce bine era înainte!”. Ferească Dumnezeu!
Dar să rămân la lucrurile frumoase, că doar ieri a fost 1 Iunie. E drept, din motive de ploaie şi de pandemie, autorităţile s-au mărginit la urări transmise pe Facebook. Bune şi alea! Că noi, în copilărie, nici n-aveam Facebook sau reţele de socializare! Dar socializam mai mult decât ne-am fi dorit, poate, la cozile formate la orice, de la pâine, lapte, carne şi portocale, până la benzină. Dar, chiar şi aşa, copilărie tot am avut!
