Deşi, la prima vedere, se pare că am câştigat în lupta cu virurusul, pandemia n-a trecut, ci doarme, cu un ochi întredeschis, atentă parcă la felul în care respectăm sau nu regulile de prevenire. În spitale încă se mai moare, să știți, iar aparent palidele cifre din statistici care arată scăderi vertiginoase ale îmbolnăvirilor pot lua oricând o întorsătură drastică.
Este uluitor cât de repede uităm, noi oamenii, chiar și lucrurile cele mai rele prin care suntem nevoiți să trecem, individual sau în masă. Ne-am simțit constrânși, limitați de austeritatea situației de urgență, am suferit, am intrat în depresie și ne-am scandalizat în case, siliți fiind să muncim de la domiciliu, să nu putem ieși la plimbare sau să ne vedem cu neamurile și prietenii. N-am mai plecat în concedii și am renunțat la practica pupatului pe obraz, iar cu îmbrățișatul am lăsat-o mai moale. De văzut cu cunoscuții de departe sau făcut noi cunoștințe, mai deloc, sau cu rezerva ”Ai fost bolnav? Cunoști pe cineva bolnav”, etc. Limitare, ce să mai. Puține lucruri le displac oamenilor mai mult decât limitările, mai ales când nerespectarea limitelor înseamnă amenzi, adică bani. Dar se pare că nici asta nu mai funcționează când mentalul individual sau colectiv se încăpățânează să uite. Deunăzi, m-a sunat un cunoscut să mi de plângă și să îmi ceară un sfat. Omul era într-un autobuz pe aglomeratul traseu 28, iar în același mijloc de transport erau unii fără mască. Cu frică de virus și de lege, i-a atras atenția șoferului să ia măsuri. Degeaba, mi-a spus dezamăgit că angajatul Transurb l-a expediat cu un blazat ”dacă nu fac scandal și nu distrug, nu am ce să le fac!”. Fără susținere nici din partea celorlalți călători cufundați în anonimatul propriilor păreri și al măștilor trase peste nas, cunoscutului cu spirit civic nu i-ar fi rămas, teoretic, decât să își încerce norocul cu poliția. Cu toată relaxarea și sistarea controalelor autorităților la orice colț de stradă, niște obligații tot mai avem. Și cea mai mare este să ne păzim, să prevenim, să nu mai trecem prin alte și alte valuri. Vara se va duce, și odată cu ea și efectele vaccinurilor. Iar când spitalele se vor umple din nou, iar morții se vor număra din nou su sutele de la o zi la alta, vor fi din nou restricții. Vom fi din nou, poate, privați de plăceri și libertăți. Nu vom putea merge unde vrem și când vrem. Economia va sucomba și mai tare, iar copiii vor trece printr-un nou an de experimente care îi vor costa scump și pe ei, și pe noi, pentru că viitorul nației depinde de responsabilitatea cu care tratăm criza. Și vom fi în pericol, pentru că nu ne pasă și uităm prea repede.
