Păguboasa noastră obişnuinţă

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Cum găsesc Dunărea într-un oraş necunoscut, riveran fluviului, dar de aici, din România? "Păi, ia-te după miros!", mi-a spus, sarcastic, un gând. Aşa am făcut şi, fireşte, am găsit Dunărea. Iar mai apoi, m-am lămurit şi cu sursa mirosului: o canalizare. Refula cu entuziasm, în faţa unui mândru hotel de patru stele, ridicat pe malul bătrânului Danubius. Nu. Din păcate, nu intervenea nimeni pentru stoparea micului gheizer. Era o zi de joi după-amiază şi programul de lucru al muncitorilor se terminase demult. În schimb, canalizarea fusese îndiguită cu saci de nisip, ca să nu pătrundă apa pe trepte, în hotel. Doar să băltească în faţa lui, ocupând vreo patru locuri de parcare. Frumos, ce să zic! Iar apropo de găsirea Dunării după miros, recunosc că e vina mea. M-am obişnuit ca vara, mai ales atunci când fluviul scade, faleza şi malul gălăţean al Dunării să miroasă a canalizare…

Dar istoria despre care vă povestesc se petrecea în oraşul vecin şi prieten de peste Dunăre, la Tulcea. Unde pot să spun că m-am simţit ca acasă, la Galaţi, în cele câteva zile în care am stat acolo. Mai ţineţi minte caşcarabetele acelea care circulau înainte de "revoluţia maxi-taxi" din transportul gălăţean de persoane? Imaginaţi-vă că n-ar avea roţi, ci ar fi plutitoare. Şi în loc să circule de şosele, ar naviga pe Dunăre. Fix aşa arătau cele mai multe dintre ambarcaţiunile private, care plecau din Tulcea către Sulina sau spre alte atracţii ale Deltei. Încărcate până dincolo de refuz, cu pasageri înghesuiţi, unii aşezaţi pe nişte taburete strecurate între scaunele propriu-zise, cu bagaje multe şi grele, îngrămădite care pe unde au mai încăput.

Ce vă spuneam, ca la noi acasă! Eventual pe ruta Galaţi - Tecuci, unde vinerea trecută un adolescent a fost nevoit să se lase pe ciuci, ca să nu vadă Poliţia că şoferul microbuzului luase pasageri şi în picioare.

Dar să revin la experienţa mea tulceană. Nu mi-am propus să fac băşcălie de oraşul vecin şi prieten. Nici să-i scot în evidenţă punctele comune şi nefericite cu Galaţiul sau cu orice alt municipiu din România. Ci doar să arăt o păguboasă obişnuinţă de care se pare că suferim cronic. Să miroasă urât şi acolo unde ar trebui să fie doar frumos, adică pe malul Dunării. Să nu se intervină la timp când refulează canalizările. Să călătorim în condiţii nesigure şi proaste, pe Dunăre şi pe şosele. Pe banii noştri, pe sănătatea noastră.

Citit 1047 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Septembrie 2021 20:55

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iancu Jianul
    Joi, 09 Septembrie 2021 11:01
    5.13.141.***
    NOI suntem de vina! Daca ne-am UNI, stiu natia asta nu percepe acest cuvant... DEZBINARE DA! Nesimtire... nu mai spun... cat cuprinde... daca "ai bani" nu esti bogat.... (deregula cu cat ai mai multi bani, tinzi sa crezi ca poti fi si mai nesimtit si sa faci tot ce te taie capul) s.a.m.d

    Deci problema este in ograda noastra! Rezolvarea: cu legi alicate in alte generatii... pana atunci... vorbim despre vorbire!
    2
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.