Toma, unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului, era considerat în Evul Mediu patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor. Se spune că era un întârziat, dar şi un ocrotitor al celor care nu ajungeau la timp la destinaţie și tocmai din aceste cauze a fost ales să dea, o dată în plus, o dovadă și mai trainică a Învierii lui Iisus Hristos, prin intermediul simţurilor şi nu în special prin credinţă.
Frica și lipsa încrederii, suspiciunea și temerile nefondate pe criterii realiste sunt cele mai grele patimi ale omului, capcane care îl pot decădea, ca specie și individ. În vremuri precum cele pe care le trăim, îndeosebi noi, românii, felul în care stăm în fața fricii, cum gestionăm temerile și neîncrederea proverbială a lui Toma care nu a crezut până nu a văzut, este esențial. Din păcate, ne-au năpădit neîncrederea și aplecarea către gura șanțului, în detrimentul rațiunii, logicii și bunului-simț. Poporul român a ajuns din nou în topul celor care preferă să nu își vadă lungul nasului, pretinzându-se nejustificat, a mia oară, mai deștept, mai frumos și mai îndreptățit decât alții. Suntem fruntași în clasamentul rușinii, care, de data aceasta, are culoarea neagră. Ne omorâm cu bună știință între noi, convinși fiind, la scară mare, că, sub umbrela drepturilor și libertăților al căror sens nu l-am înțeles nici după 30 de ani, ni se permite orice. Avem dreptul de a alege, de a decide, de a hotărî, dar nu avem dreptul să-i punem pe alții în pericol. Nu e o coincidență că popoare cu democrație proaspătă, ieșite de sub regimuri unde totul se hotăra "de la centru", sunt cele mai barbare când vine vorba de recunoașterea și respectarea drepturilor la scară largă. Suntem hulpavi la a ne revendica drepturile pe care le considerăm ale noastre, potrivit conștiinței și nevoii pe care fiecare o avem, și suntem la fel de dispuși să călcăm totul în picioare când este vorba de interesul general. Dacă nu e cum vrem noi, nu ne pasă. Din păcate, la noi se moare zilnic. Sute de oameni își încheie socotelile cu viața sub anatema virusului pe care alte popoare îl țin la distanță printr-un exercițiu comun de conștiință și voință, de la nivel de stat până la ultimul cetățean. În acest timp, pretendenții altor drepturi care ne-au adus în situația de a trăi un "val 4" cu o contagiozitate scăpată de sub control, cârcotesc în spatele tastaturilor sau ies în stradă ca să își revendice niște drepturi pentru care nu au făcut nimic. Sau, să avem pardon. Unii au început să facă. A crescut numărul vaccinaților cu prima doză, pesemne pe fondul restricțiilor de circulație. Dovadă că suntem un popor de Toma, care nu crede până nu vede, nu simte până nu suferă și poate nu va exista cu adevărat până nu va fi la un pas de dispariție.
