Nu despre cât de mici sunt salariile cadrelor didactice aş vrea să vorbesc. Deşi, chiar dacă nu sunt cele mai mici din ţară, sunt pe treapta cea mai de jos în grila bugetarilor. Nu mai vorbim nici de faptul că lefurile lor sunt în coada statisticilor europene. Trist este faptul că guvernanţii îşi permit să se joace ani la rând cu promisiunile şi cu amânarea amânărilor.
În 2020, li s-a promis că anul următor, deşi grila de salarizare a fost aprobată de Guvern încă din 2017. În 2021, nu au beneficiat de majorări, au fost amânate pentru 2022. Iată că nici acum, cei care ţin pâinea şi cuţitul prin ministere nu se îndură să le facă parte şi angajaţilor din Învăţământ. De ce? Pentru că oamenii s-au dus docili la muncă, au înţeles că trebuie să mai aştepte, pentru că ţara trece prin criză. Iar guvernanţii, indiferent de culoarea politică, s-au obişnuit să-i "sară" la fiecare sfârşit de an. Cam aşa s-a întâmplat şi acum. Iniţial, ministrul Finanţelor a anunţat că îngheaţă salariile din Educaţie, deşi acestea ar fi trebuit să crească cu 16 la sută. În sfârşit, sindicaliştii din Învăţământ au ameninţat cu protestele. Strânşi cu uşa, guvernanţii au aruncat ceva praf în ochi, adică, au promis că vor creşte salariile cam cu un sfert din procentul pe care ar fi trebuit să-l dea de fapt. Motiv pentru care, ieri, în toată ţara, profesorii au ieşit în stradă. Un protest timid, dar se anunţă grevă şi neîncheierea situaţiei la învăţătură.
Toată această tergiversare ţine de atitudinea pe care o au mai marii ţării faţă de şcoală. În timp ce se cheltuiesc sume importante de bani pentru nişte firme "de casă" ale politicienilor, pentru acele teste de salivă inutile, în definitiv, bugetul Educaţiei din 2022 este unul dintre cele mai mici din ultima perioadă. Ce să mai vorbim că de ani buni există o lege care prevede ca şcolile să primească finanţare de 6 la sută din PIB. O lege care nu s-a respectat niciodată. Dar au fost totuşi ani în care s-a dat 4 sau în jur de 4 la sută din PIB, pentru ca, în 2022, să se ajungă la un procent ruşinos de 2,28 la sută. Şi asta în timp ce, la suprafaţă, politicienii se bat cu cărămida în piept şi flutură acel Pact pentru Educaţie ca pe o nouă minune a lumii. Pentru că doar o minune l-ar putea pune în practică, nu şi un dezinteres total din partea aleşilor, soldat cu o subfinanţare istorică. Până la urmă, Educaţia este prioritate sau doar a cincea roată la căruţă?
