A avea o locuinţă proprie este poate cea mai acută problemă a generaţiei tinere de secol 21 în România. Iar Galaţiul nu face excepţie. Într-un oraş în care, în ultimii 20 de ani, cu excepţia numărului, mic de altfel, de locuinţe ANL, nu s-a construit decât pentru bogaţi, să fii tânăr şi să ai o locuinţă este un vis aproape irealizabil.
Situaţia actuală pe piaţa imobiliară a oraşului este cel puţin contradictorie. Pe de o parte, agenţiile şi persoanele particulare vând puţin din fondul disponibil de apartamente vechi.
Motivele sunt multiple: de la preţul care încă este ţinut sus în mod artificial, la raţiuni care ţin de siguranţa pe termen lung a construcţiei respective - mi se pare cel puţin riscant, de exemplu, să te îndatorezi pentru un apartament într-un bloc fără susbsol tehnic - sau de aspectul de neevitat al vecinilor de regulă vârstnici, care au un alt ritm de viaţă şi o viziune diferită în ceea ce priveşte confortul şi cheltuielile comune.
Pe de altă parte, apartamentele neocupate şi nevândute rareori intră în circuitul de închirieri pe termen scurt, cum ar fi logic dacă ne gândim că, astfel, proprietarul şi agenţiile ar obţine venituri până la momentul găsirii clientului ideal.
O altă categorie de locuinţe care există, sunt de obicei amenajate, dar stau goale, este cea a spaţiilor aparţinând unor gălăţeni plecaţi la muncă în străinătate.
Fie că au avut casa şi o păstrează doar pentru o lună de concediu acasă pe an, fie că, imediat ce au câştigat ceva bani afară, au cumpărat un apartament pentru a investi suma şi pentru a avea, la o adică, un acoperiş în cazul că nu mai doresc să rămână în ţara adoptivă.
Şi aici, unele case sunt locuite cu titlu provizoriu de rude, dar cele mai multe rămân închise, în aşteptarea proprietarilor. Timp în care, evident, se poate produce o avarie pe coloana de apă rece, de exemplu, sau e necesară refacerea acoperişului blocului şi a altor spaţii comune, lucrările fiind imposibile fără acordul proprietarilor absenţi.
Cred că nu e gălăţean care locuieşte la bloc şi care să nu se fi izbit măcar o dată de asemenea dificultăţi. Cât despre casele noi care se construiesc, ele sunt destinate gălăţenilor cu venituri mari şi foarte mari, preţurile fiind clar prohibitive.
În tot acest timp, există o mare de oameni tineri şi foarte tineri care nu pot locui independent. Care nu au dreptul elementar la intimitate şi la autogospodărire, ambele necesare, până la urmă, maturizării.
Tineri care nu reuşesc să aibă o casă a lor decât în doi, la o vârstă când deja epoca petrecerilor a cam trecut şi când se grăbesc, uneori, să devină părinţi fără să fi trecut proba timpului trăit efectiv în cuplu.
Evident, nu poţi obliga un proprietar să-şi închirieze casa în care nu stă. După cum nu-l poţi obliga nici s-o vândă dacă n-o locuieşte. Dar cred că s-ar impune instituirea unor măsuri care să-i stimuleze pe proprietari să decidă în favoarea vânzării sau închirierii: o reducere a impozitului pe clădire şi a celui din chirii dacă o locuinţă nu rămâne goală mai mult de trei luni consecutiv.
O reducere de taxă notarială dacă vânzarea unui imobil se face către un tânăr sau o familie tânără. Ceva. Uite o idee pentru un viitor primar ambiţios şi pentru nişte consilieri locali la început de mandat.
Gândiţi-vă, doamnelor şi domnilor, că nu avem toţi venituri care să ne permită construcţia unei case sau cumpărarea, la preţuri cam umflate, a unora făcute demult. Dar avem, de la 18 ani în sus, drept de vot.
