Citeam undeva că, prin Anglia, studenţii la Medicină, viitorii medici care vor apărea cândva ca nişte Dumnezei binevoitori sau doar plictisiţi în faţa viitorilor pacienţi îngroziţi, fac un stagiu de o săptămână, două… în „funcţia” de bolnav internat.
Să vadă, adică, cum e! Tot aşa, cred, candidaţii la fotoliul de primar ar trebui să-şi facă stagiul, înainte de a-şi construi o platformă, înainte de a se întreba dacă „au cu ce”, înainte de a se gândi ce uşor vor muta ei munţii din loc până ce vor rămâne în istorie, să facă mai întâi un „stagiu” la Cimitirul „Eternitatea”.
Acolo, printre mormintele – câte mai sunt, printre monumentele – câte-au mai rămas – ale foştilor edili, astăzi cu totul uitaţi, să se gândească la… viitorul lor, la ce va rămâne în amintire, după ce ei nu vor mai fi. Căci, dacă vor lăsa puţin, nici pretenţie n-or avea… Astăzi se găsesc destui linguşitori care să-i perie, mâine, doar faptele lor vor pune o vorbă bună în faţa nepoţilor şi strănepoţilor…
Iată: primarele Ghiţă Vasiliu a rămas cel mai cunoscut edil, până în vremurile noastre, deşi a primărit puţină vreme. A avut însă, se pare, o presă bună, care scria despre eforturile pe care le făcea, deşi bolnav, ca să aprovizioneze oraşul cu lemne – căci pe vremea aia nu se inventase Apatermul.
Edilul mai pocnea câte-un slujbaş după ce nevasta ăluia se jeluia că venise băut acasă şi lumea îl ştia de aprig. Se ducea deghizat în cumpărător, precum Cuza, dar nu ca să prindă cu ocaua mică, ci ca să întrebe precupeţele cam ce părere au despre primar.
Ferească Dumnezeu să fi zis vreuna că primarul e rău, că mare tărăboi mai făcea domnul Vasiliu! A fost atacat şi de bandiţi, la ţară, dar acolo a intervenit cu fermitate… mama sa, nu dumnealui, şi femeia a pus lotrii pe fugă.
Deci, primarul n-a apucat să modernizeze, să construiască şi să ridice oarece, dar a făcut clopotniţa Cimitirului. Şi, pentru că a avut ghinionul să treacă, se zice, primul pe sub ea, a intrat în istorie. Notorietatea se câştigă şi la ruleta istoriei…
Învăţătorul - ziarist Ion Vizzu, Alexandru Moruzi, Gheoghe Robescu, Gheorghe Gamulea, Gheorghe Fulger şi câţi alţii, unii chiar dând nume de străzi sau de pieţe, au dispărut în neantul timpului! Au făcut mult, au făcut multe, dar totul a fost uitat!
Degeaba au făcut campanii electorale, degeaba au câştigat alegerile, degeaba au făcut ce-au făcut! Urmaşii nu i-au mai pomenit, n-au intrat în manuale, nici acei care ştiu n-au vorbit…
Ieri am fost la sfinţirea monumentului de la mormântul celui mai ales edil din istoria Galaţilor: Constantin Ressu – de patru ori primar! Cerbicia cu care generalul Staicu Buciumeni s-a ţinut luni de zile de capul autorităţilor a făcut ca monumentul greu de o tonă să se urce la locul lui pe soclu, gunoaiele să dispară şi să apară flori.
Elevi, istorici, profesori, apoi oameni ai Primăriei, o firmă privată serioasă, cu inginer cu tot, l-au urcat la loc pe primarul care a pus teii ce umbresc şi astăzi strada Domnească, a introdus iluminatul public cu gaz, a făcut Parcul Municipal, astăzi Eminescu, şi câte şi mai câte.
Cel mai important însă: iniţiativa privată, ajutată de cea a edililor, a restituit o iniţiativă de acum peste un veac! Căci monumentul a fost făcut odinioară prin subscripţie publică!
Cum trebuie să învăţăm să facem lucrurile şi astăzi. O vreme, când se mai purta recunoştinţa, un primar i-a dat pictorului Camil Ressu o bursă la Paris, ca răsplată pentru ce a făcut tatăl său, fostul primar, pentru Galaţi.
Era vremea când nu se dădeau găleţi, mălai şi ulei pentru alegători, când chiar se realizau lucruri! Constantin Ressu a fost ales de patru ori primar, a făcut faţă campaniilor electorale violente de pe vremuri (a fost chiar acuzat de omor, după moartea unui fioros agent electoral, dar a fost achitat, verdict primit cu ovaţii de către… brăileni, căci la Brăila s-a judecat procesul), a fost procuror respectat, a condus un ziar care a promovat adevărul şi o frumoasă limbă română…
Dacă înainte de 1989 comuniştii n-aveau de ce să pună în valoare un primar „burghez”, urmaşii „capitalişti” s-au arătat cu totul nepăsători cu grija pentru monumentul bunului nostru înaintaş.
Şi vorbim de istorie gălăţeană, despre cultură gălăţeană, despre simţire gălăţeană, în vorbe atât de mari încât chiar şi credem în ele… Când "Eternitatea" va fi un Pere-Lachaise, cu indicatoare care să arate unde sunt prinşi în istorie oamenii mari ai Galaţiului, nu va mai fi nevoie de vorbe!
