A fi sau a nu fi dreptate? Este întrebarea care guvernează de când lumea actul de justiție, de la cele mai primare forme de înfăptuire a echității în societate. Ce e just pentru unul poate fi nedrept pentru altul, relativitatea fiind acceptată atâta vreme cât suma avantajelor, așa cum sunt ele percepute de normele sociale, este mai mare decât cea a minusurilor. Dar ce te faci când, oricum ai da-o, actul de justiție arată mai bine pe hârtie, făcut artistic din pix, dar, în fond, nu servește nimănui și nu își atinge scopul?
Ideea de formă fără fond nu ar trebui să guverneze actul de justiție într-o societate, deoarece crearea unor precedente care arată frumos, dar în realitate nu își ating, într-o proporție rezonabilă, nici scopul punitiv, nici educativ, nici reparatoriu și mai ales preventiv, poate fi cel mai toxic simulacru de exercițiu democratic. Să ne prefacem că facem dreptate și că legea a fost aplicată are efecte distructive ireversibile asupra conceptului umanității despre ce înseamnă justiția. Mai exact, e vorba e încredere, care, odată erodată, va duce la întoarcerea în timp a omului care va considera că singura formă de dreptate autentică este legea talionului.
Ce poate conduce la o astfel de concluzie? Bunăoară, una dintre proaspetele sentințe prin care justiția gălățeană a tranșat un act de "dreptate" înecat în sânge, comis în public, în circumstanțe care au stârnit, dincolo de particularități, "indignarea publică". Prin decizia asumată, judecătorii au dat două pedepse: una minimă, în considerentul persoanei criminalului, și una pe care un om cu posibilități normale de trai o poate clasifica drept exorbitantă, cuantificabilă într-o sumă în euro cu șase cifre. Trimițându-l 12 ani după gratii pe criminalul care și-a premeditat fapta pentru a se răzbuna, pare că Justiția a dat gir de legitimitate acestui act, considerând provocarea ce l-a împins pe agresor să își ucidă victima suficient de întemeiată. E drept ca o sentință să legitimizeze un act de violență extremă? Nu. Poate crea asta precedente pentru alte posibile viitoare reglări de conturi săvârșite de unii ce vor ști că pot scăpa basma curată dacă au motive "întemeiate"? Da. Va fi reeducat, la 40 de ani, criminalul, după un deceniu de pușcărie? Va ieși spășit și senin, gata să ia viața de la capăt și să trăiască după reguli? Nu. Pentru că pușcăria înseamnă izolare, iar izolarea înseamnă boală, ură și detestare a tot ce este în afara vieții de după gratii. Vor fi recompensați urmașii mortului, chiar prin banii pe care criminalul ar putea să îi câștige dacă ar munci două vieți? Nu. Sau puțin probabil. Toată lumea pierde, nimeni nu câștigă dintr-o astfel de Justiție. E doar un act, exemplificativ, al balanței care se înclină haotic, ca un perpetuum mobile, în încercarea de a părea că deservește când interesul mic, când interesul mare...
