Ca jurist cu patalama și de aproape de 20 de ani în slujba condeiului, am învățat ca, oricât de vitregă ar fi realitatea în care ne scăldăm, să nu încurajez anarhia și nesupunerea față de reguli și bunele moravuri. Insinuarea, la nivel de formare de opinie, a ideii că non-conformismul dus la extrem este bun pentru că regulile și cei care le aplică sunt slabi, incapabili, corupți sau imorali, este mai nociv pentru o societate decât o dictatură.
E destul de greu de înțeles pentru societatea civilă de ce regulile pe care trebuie să le respecte ajung să fie interpretate atât de diferit încât, la o adică, efectele să se răsfrângă împotriva ei. Când omul devine victimă, el așteaptă forța de reacție a statului, prin puterea legilor și a celor abilitați să le facă corect în primul rând, și apoi să le aplice just. Atunci este foarte greu de acceptat noțiunea de ”circumstanță”. Circumstanță în acel sens, vecin cu clemența nejustificată din punct de vedere logic și moral. Cum ar fi ”mersul pe încredere” în cazul hoților de orice fel. Și avem, cu duiumul, la niveluri de la cel mai de jos - hoțul de telefoane și găini - la cel mai înalt - hoțul academic, universitar, care bagă mâna în punga statului cu acte și complici, asemenea unui vechil pe propria moșie. E greu să explici societății că trebuie să respecte legile și regulile când ea, societatea, este lăsată la mâna unui hoț, pe care un garant al legii - judecător - l-a apreciat ca lipsit de pericol social. Da, există niște criterii după care se apreciază oportunitatea „izolării” unui astfel de specimen, dar o bună parte din apreciere îi aparține și omului cu robă și ciocănel. Și când lui, omului în robă, nu i se pare că un hoț cu un lung șirag de tinichele în coadă e un hoț bun de legat, societății care se răzvrătește nu prea mai ai ce argument să îi opui. Că o fi, că o păți, că nu s-a pronunțat și nu s-a probat, iar până la condamnarea definitivă, care oricum poate veni cu suspendare, mai e multă pâine de mâncat. Universitarul cu rang înalt care s-a înjosit până dincolo e limita imaginabilului, furând ca un hoț muritor de foame, este un alt exemplu al zicalei că legea este o barieră peste care doar caii sar. Sau șoferul condamnat pentru ucidere din culpă, prins drogat la volan și fără permis, lăsat în libertate pentru că procurorii ”nu au avut la timp” dovada faptului că prizase droguri și n-au avut temei să-l ”lege”. Ori condusul cu permisul anulat pentru cea mai gravă faptă rutieră nu se pune. Ei sunt liberi și cu prezumții garantate. Noi avem, până la proba contrarie, o singură garanție: hoțul nedovedit e negustor cinstit. Până data viitoare.
