Mesaj năucitor. Scrie un cititor că intrarea prin concurs a pruncilor în gimnaziu, la un renumit liceu gălăţean, după contestaţii, ar fi avut conotaţii politice. Cine spunea că şi portarul trebuie să adere politic?
Ştiam şi noi câteva cazuri de nebunie maladivă, unde şefii îşi tratau subalternii în funcţie de apartenenţa la o formaţiune politică sau alta, sau unde trezorierul unui partid umbla, la salariu, după banii de cotizaţie de la angajaţii care ştiau că îşi asigură, prin contribuţia lor la buzunarul partidului, siguranţa postului ocupat.
Dar păreau excepţii, locuri unde din cauza unui om cu mintea scurtă se îmbolnăveau de frică şi umilinţă câteva zeci de persoane mai slabe de înger.
Însă nebunia politică pare să se fi întins până la diferenţierea copiilor în funcţie de apartenenţa părinţilor la zona puterii sau a opoziţiei. Asta întrece orice imaginaţie! Ceva profund murdar şi greşit s-a strecurat în esenţa alcătuirii noastre.
Nici nu există termenul potrivit care să dea dimensiunea răului pe care nebunia asta politică o face românilor.
Macularea oricărui demers normal al valorii, competiţia câştigată prin fraudă, la anii când înţelegerea are înălţimea vârstei şi modelele se urmează prin copiere cu ochii închişi, sunt similare unui rău absolut, predat cu bună ştiinţă pe băncile şcolii.
Chiar dacă nu este adevărat că s-ar fi câştigat contestaţiile pe criterii politice, răul a fost făcut. Există ideea, cineva îi dă formă şi, chiar în lipsa conţinutului, discuţia în prezenţa copiilor despre astfel de posibilităţi face ca actul educativ în familie şi societate să nu mai valoreze nici doi bani.
S-a plantat sâmburele neîncrederii, s-a diminuat valoarea competiţiei, s-a negat importanţa pregătirii, drept condiţie obligatorie a ocupării unui loc meritat.
Pe lângă exemplele bizare ale succesului bazat pe relaţii, bani, compromisuri, al urcuşului facil datorat renunţării la studiu şi practicării unor îndeletniciri „tinereşti” şi dezbrăcate, care abundă în jurul copiilor noştri, acum le oferim pe tavă şi produsul copt vreme de două decenii al necesităţii de a face politică dacă vrei să exişti.
Am întors istoria cu susul în jos. Pentru că asta se întâmpla în perioada comunistă. Vrem ca generaţia viitoare să se ridice sub semnul lipsei de performanţă, suplinită de poziţia politică a părinţilor? Lucrurile se leagă urât, malformat şi periculos pentru o democraţie.
Exemplul pare minor, dar e doar ultimul dintr-un şir de semne care au tot venit în ultima perioadă. Amintiţi-vă scandalul diplomelor plătite pentru facultate.
Cine erau cei care le cumpărau? Poliţişti, lucrători în sistemul legii, în administraţie.
De unde aveau bani? Din şpagă.
Ce nevoie aveau de diplome de studii superioare? Ca să înainteze în funcţie şi să poată lua şpagă mai grasă.
E un cerc vicios. În care se înscriu şi mânăriile de la bacalaureat, şi nebunia facultăţilor particulare neadaptate la piaţa muncii, şi condiţiile precare din învăţământul de stat, ajuns cenuşăreasa sistemului, şi doctoratele aranjate sau posturile ocupate prin concurs de… împrejurări.
Astăzi, un copil află că a pierdut pentru că tatăl altuia e om politic, mâine un tânăr va intra în politică doar pentru a-şi lua revanşa. Ne facem rău cu mâna noastră. Şi ne asigurăm, prosteşte, că răul acesta se va perpetua la nesfârşit.
