M-am înşelat când am crezut că, pentru prima oară în istoria postdecembristă, programul guvernamental nu se va modifica nici măcar cu un semn de punctuaţie, după remanierea guvernamentală! Eu credeam că, după chipul şi asemănarea premierului, nu va fi nicio diferenţă de guvernare între miniştrii de ieri, înlocuiţi cu cei de astăzi. Adică, tot nişte „boci” ascultători, care nu vor ieşi din vorba Fratelui mai Mare…
Am greşit, crezând că programul guvernamental va fi continuat pe aceeaşi linie, nu va fi nici mai bun şi nici mai prost, căci asta este măsura (in)capacităţii dovedite a Guvernului, iar până la urmă, miniştrii nu sunt decât nişte mecanisme mici ale greoaiei maşinării a Executivului!
Paranteză: ştiu, vă enervează să folosesc noţiunea de „program guvernamental”, atât timp cât ceea ce ni se întâmplă de aproape un an de zile nu are nici în clin nici în mânecă cu un adevărat program; sunt doar nişte decizii fără cap şi fără coadă, care se contrazic reciproc şi ne fac să ne fac să ne înjurăm unii pe alţii, bugetarii pe angajaţii din privat, profesorii, pe funcţionarii publici, pensionarii pe foştii militari etc…
Deşi, într-adevăr, măsurile care se iau la conducerea statului nu au nimic de a face cu un adevărat program guvernamental, nu ştiu cum aş putea să îi spun, pentru că, teoretic, orice stat din lumea asta are un program guvernamental, iar România este un stat în lumea asta… Încă mai este.
Să revenim: credeam că pentru prima oară în istoria „democratică” a României, remanierea guvernamentală nu va aduce nimic, nici bun şi nici rău. Ba, chiar că va fi prima remaniere care nu va schimba nimic, golind de conţinut chiar şi această noţiune, aşa cum s-a întâmplat şi cu altele, gen „responsabilitate”, „onestitate”, „respect”.
Ei bine, m-am înşelat! Deja au apărut primele informaţii de după remaniere şi vreau să vă spun că nu îmi place absolut deloc ce aud. Că, de pildă, pentru cei care au venituri de natură profesională procentul contribuţiilor sociale ar putea creşte anul viitor până la 35 la sută! Adică, dublu faţă de cât se percepe acum. Detalii, după proxima şedinţă de guvern.
Nimeni nu vorbeşte însă dacă este legal sau nu să obligi o persoană să plătească de două, trei ori obligaţiile sociale, numai aşa, că vrea statul, fără să se ia în calcul că multe din persoanele aflate în această situaţie au carte de muncă şi deja li se reţin astfel de obligaţii.
Nimeni nu vorbeşte dacă nu cumva persoanele care realizează venituri de natură profesională ar trebui să opteze singure dacă vor să contribuie la fel cu ceilalţi angajaţi din ţară sau mai mult – înţelegându-se prin aceasta şi faptul că o contribuţie mai mare înseamnă beneficii mai mari în respectivele domenii (de pildă, servicii medicale pe măsura contribuţiilor – lucru ce nu se întâmplă în prezent!).
Iar acestea sunt doar două din multele discuţii ce ar trebui făcute înainte ca statul să ia o astfel de decizie obligatorie, care transformă, până la urmă, noţiunea de plată a drepturilor de autor în plata obligaţiilor de autor…
Problema este că informaţia privind majorarea contribuţiilor a apărut după remanierea guvernamentală, de îţi vine să crezi că ministrul Vlădescu a fost un om blând şi iubitor de contribuabili, în comparaţie cu Ialomiţianu, cel aprig la mânie şi degrabă vărsătoriu de… impozite. Nu mai avem mult până să îi regretăm pe toţi miniştrii remaniaţi, ajungând la concluzia că ne era mai bine pe vremea lor.
Deşi, dacă stai puţin să te gândeşti, probabil că ideea majorării obligaţiilor sociale nu i-a venit, peste noapte, lui Ialomiţeanu – dânsul probabil doar a fost pus la curent cu ce măsură va lua.
În concluzie, remanierea, de la care ne aşteptam să nu modifice datele problemei, chiar schimbă ceva. Şi nu în bine!
