Prăpastia dintre generaţii n-a fost niciodată mai adâncă

Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Suntem foarte supăraţi, de regulă, pe generaţia tânără. Parcă niciodată prăpastia dintre generaţii n-a fost atât de adâncă. Invocăm, aproape zilnic, sintagma "pe vremea noastră", fără să conştientizăm măcar că timpurile la care facem referire sunt foarte, foarte diferite de tot ceea ce trăim azi. Lumea s-a schimbat în ultimii 20 de ani radical. Iar pentru noi, cei care am apucat şi vremurile respective, e normal să ştim că lucrurile au stat şi altfel. De ce să-i blamăm atunci pe tineri? Ei sunt cei care trăiesc zilnic pe nisipurile mişcătoare ale schimbărilor de tot felul, iar asta nu are cum să nu aducă cu sine o continuă nesiguranţă şi o incertitudine care-i fac atât vulnerabili, cât şi irascibili şi de neînţeles. Cum era pe vremea noastră? Ştiai exact la ce să te aştepţi chiar şi după terminarea liceului, aveai o diplomă, care atrăgea după sine o meserie care-ţi asigura un trai. Pe când azi, o diplomă nu mai garantează mai nimic. Piaţa muncii e mai volatilă ca niciodată, dispar sau cad în derizoriu meserii, profesii şi ocupaţii cândva rentabile şi apar altele pentru care n-aveai cum să te califici, munceşti tot mai mult pentru tot mai puţin raportat la vremurile când cu un venit mediu puteai întreţine o familie.

Iar pe ei revoluţia digitală i-a prins fără antidot, e normal să-i atragă haotic în vortexul ei. Noi am trăit fără computere, fără telefoane, chiar şi fără televiziune (pe vremea lui Ceauşescu programul era de câteva ore) şi ni se pare firesc acum să ne găsim alte ocupaţii. Dar haideţi să recunoaştem cu mâna pe inimă că şi pentru noi lipsa telefonului mobil chiar şi pentru o oră a devenit un handicap. Pentru ei, e mult mai greu să se desprindă de lumea virtuală. Asta e viaţa pe care, până la urmă, noi, cei maturi, le-am făurit-o. Şi tot noi suntem cei care i-am crescut în puf, departe chiar şi de cel mai mic pericol. Sub un clopot de sticlă. Ce să ne mai mirăm că nu se descurcă şi nu sunt în stare să pună două paie cruce? Iar pandemia i-a izolat şi mai mult într-un surogat de realitate. Prin urmare, mai uşor cu blamatul. Nu e în totalitate vina noastră pentru tot ceea ce li se întâmplă copiilor noștri, dar ei, cu siguranţă, nu au nicio vină.

Citit 1579 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Septembrie 2022 23:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.