E de așteptat ca tot ce se înfăptuiește în interesul, serviciul sau spre binele cetățeanului să nu fie mai păgubos decât efectul final. Cu alte cuvinte, ocaua să nu fie mai mare decât sarmaua, numai că, în practică, mai toți cei ce prestează servicii edilitare fac parcă în așa fel încât beneficiarului să îi stea în gât măreața operă de înfăptuire a demersului în interesul cetățenesc.
Din fericire, o spun având în vedere scopul final, noi, gălățenii, am tot trecut în ultimii ani prin avatarurile pricinuite de imensele șantiere în care a fost transformat orașul în ideea de a i se da o înfățișare civilizată. Nu de asta vorbim însă, ci de acele obiceiuri proaste ale societăților prestatoare de servicii, fie ele publice sau private, de a realiza anumite lucrări fără a se raporta la oportunitate și la momentul efectuării propriu-zise. Că dacă ar fi vorba doar de urgențe, nu s-ar supăra nimeni că trebuie să îndure un șantier ad-hoc provocat de vreo avarie sau vreo groapă în asfalt ori mai cine știe ce perete prăbușit ori copac doborât de furtună. Dar când responsabilii, scriptici și faptici, se apucă de amenajat zebre pe un drum național, într-o localitate cu trafic infernal, devine greu de priceput motivul pentru care beneficiarii n-ar trebui să se simtă luați peste picior.
Fiecare șofer care a stat în coada kilometrică care a legat Galațiul de Șendreni acum două zile poate s-ar regăsi în această ipoteză. Nu că zebra de la grădinița din Șendreni ar fi o noutate, situații de genul putând fi contabilizate cu zecile de-a lungul timpului, și în oraș, și în afara lui. Explicații sunt, mai multe chiar decât cea aparent unică și evidentă, economia la buget prin scutirea de plată a sporului de noapte: siguranța muncitorilor în fața nesăbuinței șoferilor vitezomani ar fi prioritară în fața riscului de a petrece zeci de minute într-o coadă infernală. Dar, cu nervii tociți și tovalul de înjurături cultivat de atâtea frustrări edilitare cotidiene, câți șoferi mai sunt dispuși să înțeleagă dedesubturi?
Ar mai fi de notat, la polul opus, lipsa de zel pe alte părți, când alte interese cetățenești ar reclama o atentă aplecare. Bunăoară, vezi veceurile din cimitir, în care omul amărât oricum, că nu ajunge nimeni fericit într-un asemenea loc, trebuie să mai dea și proba dezgustului suprem, vezi buruienile care cu chin și amar sunt tunse, oficial din lipsă de personal, copacii uscați în spatele cărora s-au așternut zeci de petiții care reclamă urgenta intervenție a meseriașilor cu drujbe, pentru prevenirea pagubelor și nenorocirilor. Și câte altele, adunate vraf, într-un dosar nesfârșit pe care se pune praful nepăsării și pe care scrie, cu litere de-o șchioapă, "ÎN DORUL LELII".
