Acum vreo cinci ani și mai bine, o bubuială asurzitoare stârnea panică în rândul populației orașului și al celei din împrejurimi. Locuitorii Galațiului au trăit o experiență ce s-a dovedit imposibil de explicat și pusă, totodată, pe seama mai multor posibile cauze. Ipoteze emise târziu și trase de păr rând pe rând de instituțiile care ar fi trebuit nu doar să știe, dar și să iasă rapid la interval pentru liniștirea populației.
Acum, la cinci ani și jumătate de la enigmatica bubuitură din ziua de 16 mai 2017, a venit pe la noi un mare fum, cu miros insuportabil. Nu că n-am fi noi, gălățenii, obișnuiți cu noxele și poluarea, dar parcă să nu vezi la câțiva metri distanță și să te îneci în duhoare, e prea de tot. Noroc cu rețelele sociale, unde oamenii, ca la o tribună, au tot început să se întrebe, cum, ce și de unde.
Reacția autorităților a fost însă la fel ca aceea pe care, poate, acum puțini și-o mai amintesc de acum cinci ani, când presupuneri privind cauza bubuiturii au variat de la accidente tehnice în Combinat, la trageri cu armament greu, la spargerea pragului sonic de către vreun avion sau la un cutremur. Niciuna dintre variante nu avea să fie certificată în vreo instituție, de la cele locale, la cele de la cel mai înalt nivel. Lumea, cea oficial avizată, s-a limitat la a ridica din umeri și a emite ipoteze, ca să vadă cetățeanul speriat că totuși cineva se gândește la variante.
Plus, ghinion, mon cher, fumul a ieșit vineri seară și mai greu se pun rotițele în mișcare la început de weekend. Niciuna dintre structurile care ar fi trebuit să știe sau să aprecieze corect cauza unui astfel de fenomen nu s-a grăbit să dea o explicație viabilă, eventual din proprie inițiativă. Că poate arde la groapa de gunoi, că poate ard frunze uscate, că poate arde vegetația în Deltă sau chiar ceva pe la o fabrică de ulei peste graniță, dilemele au persistat tot weekendul asupra orașului mai ceva ca norul toxic.
48 de ore le-au trebuit să-și dea seama că vălătucii de fum greu mirositor și cu siguranță dăunător veneau de la nici 50 de kilometri distanță, dintr-un sat din raionul Cahul, Republica Moldova. Nu de la Hiroşima, nu de la Cernobîl. Nu putem decât spera că, în cazul vreunui incident mai grav, autoritățile să aibă parte de sfânta mână de ajutor a străinilor care să le deschidă ochii și mintea, așa încât să nu aflăm că ne războim după ce prima ghiulea ne va fi căzut, deja, în bătătură.
