”Nepotrivirea de caracter” între ex-ministrul Apărării, Vasile Dîncu, și președintele Klaus Iohannis a lăsat armata fără conducere cu doar o zi înainte de a fi sărbătorită. Că așa-i în ”războiul” politic... Iar ”luptele” continuă și în aceste zile, pe un ton tot mai acid între principalii parteneri ai coaliției de guvernare.
Dincolo de pasele filozofice prin care Vasile Dîncu, care își contempla prin anticariate existența ministerială, departe de ”răcnetele proștilor” și ”șoaptele mieroase ale ticăloșilor”, constatăm că, de fapt, Ministerul Apărării a (re)devenit obiect de troc politic între partidele politice.
Mai nou, a apărut scenariul potrivit căruia PSD ar fi fost dispus să renunțe la portofoliul de la Apărare în schimbul altui minister, respectiv, cel al Energiei. Și nu pare deloc întâmplător că, la scurt timp după ce Vasile Dîncu și-a anunțat demisia, președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că formațiunea pe care o reprezintă e departe de a fi mulțumită de activitatea ministrului Energiei, Virgil Popescu.
Altfel spus, în cercurile coaliției, demisia lui Dîncu nu a fost tocmai o surpriză. Iar gafele din unele dintre declarațiile sale au servit mai degrabă drept pretext pentru negocierea unor modificări ale structurii ministeriale.
Se pare, totuși, că PNL nu s-a arătat dispus să dea ”vrabia” Energiei din mână pentru Apărarea ”de pe gard”, în condițiile în care, oricum, prin președintele Iohannis și premierul Ciucă, are deja destule pârghii și în această direcție. În același timp, portofoliul Energiei este o miză mult mai mare atât la nivelul mediului de afaceri, cât și al simplului electorat, într-o perioadă în care, mai mult ca niciodată, modul în care se calculează facturile poate duce la câștigarea sau pierderea de voturi...
Fie însă și nefinalizată această rocadă ministerială, toată această situație pune, de fapt, în evidență că portofoliul de la Ministerul Apărării este tratat, mai degrabă, drept unul secundar. Chiar și în vremuri de război, Apărarea e bună de scos la mezat.
De pe malurile Dâmboviței, războiul din Ucraina pare o problemă ”externă”, de lăsat mai degrabă în grija NATO, SUA, UE, ONU etc. Accesul la resursele bugetare, în schimb, la fixarea unor scheme de ajutor sau tot felul de vouchere, la proiecte de investiții ce pot fi folosite inclusiv în scopuri electorale, asta-i altă socoteală! Grijulii cum îi știm, politicienii au început deja să se gândească la mandatele din 2024.
